Tag Archives: ravani

Topul anului I

Am facut o excursie printre cele mai accesate retete de pe blog in anul de gratie 2010 si iata care ar fi acestea:

1.  Pastrav la cuptor

2.  Tort de ciocolata alba cu fructe de padure

3.  Tarta frantuzeasca cu capsuni

4.  Tort de mere

5.  Ravani

6.  Ciorba de perisoare acrita cu corcoduse

7.  Crapatzele moflicioase

8.  Tort de ciocolata

9. Conopida la cuptor

10.  Prajitura fara faina, cu pere si ciocolata

Hai, la treaba – care sunt cele 3 preferate ale voastre dintre cele zece, ca sa aflam cu ocazia asta cine urca pe podium? Cine e cuminte si raspunde, primeste maine reteta mea secreta de pateu! 🙂

P.S.  Ma simt extrem de usurata sa constat ca nu sunt singura – voi, dragi cititori, suferiti de un caz de ‘sweet tooth’ la fel de dramatic ca si al meu, caci majoritatea acestor retete sunt pentru dulciuri! Faptul ca, in tinerete, am decis sa ma fac dentist, este doar una dintre micile culmi ale ironiei care insoteste lunga si interesanta mea transformare in Zana a Eficientei!

 

 

Anunțuri

Ravani-ul grecoaicei

Zic:’Ia sa fac eu un ravani! Da’ nu tot pe ala de’l facui mai deunazi. Sa fiu eu fata desteapta si sa sun un prieten.’ Pun mana pe telefon. Sun. Imi raspunde E., grecoaica cu ochi verzi si cu motan negru, dat naibii, pe nume Sofoklis. Grecoaica, petrecareata, ce sa va spun – ca nu era nici ora 12 si era intr-un loc unde se auzeau lautari pe fundal.

Tip la ea:
– Alo!
– Alo, cine sunteti?
– Io sunt, draga, te sun cu o urgenta. As face un ravani si vreau reteta ta.
– Stai sa ti-o dau pe-aia de-o face soacra-mea.
Si-mi dicteaza o reteta telegrafica, cu mult gris, mult unt si multe oua.
Dupa ce inchid, stau eu si ma scarpin in crestet, ma tot uit la reteta si parca nu imi vine a crede. Nu tu faina, nu tu praf de copt, nu tu lapte. Mai sa fie, sa vezi ca grecoaica mi-a tras clapa, ca e secretoasa si nu vrea sa-si dea retetele oricui si in orice conditii. De-aia mi-a dat ravani-ul soacra-sii, ca sa o boscorodesc pe biata femeie, daca situatia devine critica.  Uite ce-mi dicta grecoaica:

Ingrediente

5 oua – galbenusuri separate de albusuri, albusurile batute spuma de-aia batz

1 pachet de unt, topit

400g gris fin

250g zahar

1 pumn de stafide si/sau 1 pumn de miez de nuca pisat mare (optional)

Sirop…

De sirop, mi- a zis ea ceva pe sub nas, da’ n-am inteles din motive de geamparale in the background, asa ca am facut si eu cum m-a taiat capul.

Va sa zica, mai intai faci siropul (dupa reteta de aici) si il lasi sa se racoreasca deoparte.

Preincalzesti cuptorul la 180 grade Celsius.

Intr-un castron, freci galbenusurile cu zaharul, pana cand amestecul e spumos si galben pal.  Adaugi apoi, pe rand, cand din untul topit, cand din gris.  La momentul asta, eu m-am cam panicat, caci amestecul devenea cand prea tare, cand prea moale, dupa caz.  Dupa primul val de panica, mi-am zis ‘a la guerre comme a la guerre’ si am purces cu amestecatul spumei de albus, incet-incet.  Mi-a mai venit inima la loc si am adaugat stafidele.

Am turnat in tava, Doamne-ajuta! si la copt, cam 30  -40 de minute, pana cand s-a rumenit.  De crescut, te previn ca nu va fi crescut mai mult de cativa centimetri. Insa nu te ingrijora (cum am facut eu), ca nu e grav. Am scos ravani-ul din cuptor, m-am uitat la el si el la mine.  Era cam sfrijit. Ca sa-l mai intremez, hai sa-i dau niste glucide, am turnat deasupra siropul si am pandit.  Si-a mai revenit, s-a mai umflat, cat sa nu ma faca de ras complet la musafiri.  L-am taiat in patrate si l-am pus pe masa.

Buuuun.  Vin ei musafirii, ajungem la desert, ma scuz eu in toate felurile ca e cam anemica prajitura, c-o fi, c-o pati.  Musafirii, politicosi, ce sa zica? Bucurosi le–om duce toate … Iau ei de politete cate o bucatica.  Nici nu o inghit bine pe aia, ca mai intind mana dupa inca una.  Ia uite ce ma iubesc prietenii, imi zic eu, cum se straduie dragutii de ei.  Cand au ajuns la a treia bucata, treaba a devenit suspecta, asa ca am intins si eu manutza sa incerc o firimitura.  Nene, mai sa-mi dea peste mana si alta nu!  Bine c-am incercat, ca altfel nu aflam cat de bun a fost ravani-ul asta.  Mic, mic da’ parfumos, siropos si untos de se topea in gura.  Saru-mana, kiria E., si petrecere frumoasa cu lautarii!

Revani sau ravani sau basbousa sau ma’mounia

Cam astea ar fi toate numele pe care le-am gasit pentru prajitura asta facuta cu gris si insiropata nevoie mare.  Cine a fost prin Grecia nu a putut sa o rateze – e un dulce atat de parfumat si de intens, incat te satura de desert pentru – hai sa fiu atenta ce scriu aici – cam 24 de ore, dupa recordul meu personal de 8 bucati infulecate fara pauza de respiratie.   Variantele de reteta sunt cel putin tot atatea ca si numele.  In aluat, unii pun nuca de cocos rasa, altii migdale.  In sirop, apa de trandafiri, apa de portocale sau scortisoara.  Am gasit chiar si varianta acoperita cu frisca si felii de fruncte, insa pana si eu sunt de acord ca asta e o tzara over the top.

Cat despre reteta mea personala, e un amestec al celor de mai sus, amestec generat numai si numai de incapatanarea mea proverbiala.  Mai intai, m-am incapatanat sa nu o sun pe E., buna prietena grecoaica, ca sa capat de la ea o reteta de incredere.  In al doilea rand, m-am incapatanat sa nu ma uit in camara INAINTE de a ma apuca de prajitura – altfel as fi constatat ca nu am migdale, ci doar nuci.  In al treilea, m-am incapatanat sa frec untul cu zaharul pret de jumatate de ora, ca sa iasa spumos si fluffy, asa cum citisem intr-o alta reteta.  Iar rezultatul a fost ca, la adaugarea laptelui rece, untul s-a separat si am avut mari emotii pana cand prajitura s-a copt si a putut fi gustata.  Pana la urma, se pare ca si incapatanarea renteaza – ravani-ul meu a iesit usor, nu exagerat de dulce si foarte parfumat.

Ingrediente

350g gris fin

250g unt la temperatura camerei

250 ml lapte, tot la temperatura camerei

200g zahar brun

120g miez de nuca macinat (aici puteti pune, asa cum scrie la carte, migdale macinate)

100g seminte de pin (optional)

50g faina alba

coaja rasa de la o portocala

4 oua

3 lingurite praf de copt

Pentru sirop

150g miere +150g zahar brun (sau 350g zahar brun)

300 ml apa

1 1/2 linguri apa de flori de portocal.

Mai intai, pregateste siropul – amesteca toate ingredientele intr-o craticioara si lasa sa fiarba, la foc mic, pret de 3 – 4 minute.

Intr-un castron, amesteca grisul, faina, praful de copt, nucile/migdalele macinate si semintele de pin.

Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.

In alt castron, freaca untul cu zaharul, pana se omogenizeaza (aici eu m-am incapatanat cam fara sens), apoi adauga pe rand ouale si in final laptele si coaja de portocala. Chiar daca patesti ce am patit eu – adica untul se taie – nu e mare bai. Pur si simplu, mi-am luat inima in dinti si am amestecat compozitia cu unt cu restul de ingredientele uscate din celalalt castron – fie ce-o fi!  Nu s-a intamplat nici o nenorocire, pentru ca faina si grisul au absorbit instantaneu zerul de la unt, iar compozitia finala a fost lisa si omogena.  Dupa ce am amestecat compozitiile din cele 2 castroane, am turnat aluatul intr-o forma dreptunghiulara (cam 25 X 35 cm) si am dat la cuptor pentru 40 de minute.  Va sa zica, pana cand suprafata a fost rumena, iar scobitoarea a iesit curata din prajitura.

De cum am scos-o de la cuptor, am taiat-o in romburi mititele si am insiropat-o cu tot siropul cel racorit.  Am lasat sa se imbibe zdravan cu asa bunatate parfumata, apoi am asezat bucatile pe tava si le-am impachetat gigea, ca mergeam sa vedem marea finala in deplasare.