Tag Archives: maioneza

Pe ultima suta de metri: oua marinate cu sfecla si umplute

Cu cele din urma resurse de avant culinar pe 2010, am pregatit aperitivul asta colorat si foarte, foarte yummy.  Nu stiu daca mai aveti timp si energie pentru a-l testa in noaptea de Revelion, insa mi se pare ca poate fi un start colorat si interesant pentru anul care vine.

Ingrediente

15 oua bine fierte

1 sfecla rosie mica, cruda, fara coaja, taiata  in cubulete

1 salota sau 1 ceapa rosie tocata marunt

1 foaie de dafin

3 cani de apa

1 lingurita de zahar

1/2 lingurita sare

1 cana de otet de vin alb

1 lingurita de chimen macinat

5 – 6 linguri zdravene de maioneza

2 linguri mustar rustic (din cel cu boabe)

1  – 2 lingurite patrunjel verde tocat

Intr-o oala, pune la fiert apa impreuna cu: otetul, foaia de dafin, zaharul, sarea, ceapa tocata si sfecla rosie.  Lasa sa fiarba cam 20 de minute, pana cand sfecla e bine patrunsa.  Da deoparte si lasa sa se raceasca de tot.

Curata ouale de coaja, iar atunci cand zeama de sfecla e rece, aseaza-le frumos in oala.  Lasa-le la marinat, cel putin 3 ore, cel mai bine peste noapte.

Scoate ouale din marinata si arunca zeama de sfecla.  Taie ouale pe jumatate si scoate galbenusurile.  Pune galbenusurile astea intr-un castron si freaca-le bine cu: maioneza, mustarul, chimenul si patrunjelul verde.  Umple jumatatile de ou cu spuma obtinuta si da la rece pana cand vine vremea sa le servesti.

Acum, printre poze cu oua umplute, ce sa va urez pentru anul care vine? Sa fie un an intelept, cald in suflete si voios.  Un an in care sa ne fie gradinile imbelsugate, familiile adunate si excesele temperate.  Sa gatim, sa plantam si sa plivim, ca sa fuga toate buruienile de unde au venit! Mi-as dori ca bagheta mea magica  – plapanda si incepatoare in ale magiei – sa indrepte toate relele si sa adune toate bucuriile pentru voi! Si ca sa ma boscorodeasca Anthony Bourdain si toti cei carora ABBA li se pare siropoasa si prea usurica, uite si o dedicatie lacrimogena:

Publicitate

Old fashioned American potato salad. With a twist.

Dupa cum ziceam, tresalta fibra vegetala in mine si am un chef nebun de salata. Asa ca, alaturi de salata de varza rosie, am pus in blide si o salata de cartofi a l’americaine.

Ingrediente

1 kg cartofi de salata

4 linguri otet de mere cu miere

1 lingurita de sare

cam 3 – 4 linguri maioneza

putin ulei de floarea soarelui

1 ceapa rosie, taiata pestisori

1 ardei capia mic, taiat in fasii

3 tulpini de telina taiate in bucatele + frunzele lor tocate (pentru decor)

3 oua fierte, curatate si taiate in felii

amestec de piper boabe macinat

Uite cum faci: pui la fiert cartofii bine spalati, in apa rece cu putina sare.  Dupa ce apa da in clocot, lasi sa fiarba la foc moale cam 20 de minute, pana cand cartofii sunt patrunsi.

Intre timp, intr-un castron mic, amesteci otetul de mere cu sarea, pana cand sarea s-a dizolvat complet.

Atunci cand cartofii sunt fierti, ii lasi sa se racoreasca doar cat sa poata fi manipulati si curatati de coaja.  Ii cureti usurel, sa nu se sfarame si ii tai in cuburi pe care le pui intr-un mare castron.  Torni peste ei amestecul de otet cu sare si amesteci bine – ideea e ca sosul asta sa se imbibe urgent in cartofii calduti.

Adaugi apoi ceapa, ardeiul, telina, ouale si maioneza si amesteci din nou.  Daca salata ti se pare prea vartoasa, o mai potrivesti cu putin ulei.  Asezonezi cu piper si decorezi cu frunzele de telina tocate.  Reteta cea originala nu include ardei rosu si foloseste ceapa alba, nu rosie, insa eu o prefer pe asta a mea, mai colorata, mai neaosa.  In regatul meu zanesc, am mancat-o cu salata de varza, ca sa mai sarim carnea din program.

 

Salata de varza rosie cu maioneza si seminte

Vremea asta data de-a dura (cum naiba sa te imbraci pentru 27 de grade, cand pe calindar scrie ’10 noiembrie’???) mi-a dereglat ceasul culinar si am re-dat in damblaua salatelor.  Pentru azi, o salata pe care am descoperit-o in Israel si din care sunt dispusa sa mananc galeti intregi.

Ingrediente

1 varza rosie mica, curatata de cotor si tocata fideluta

2 – 3 linguri de maioneza cu lamaie

suc de lamaie, dupa gust

sare si piper negru

putin zahar brun

seminte decojite de floarea soarelui ori bostan, putin prajite

Intr-un castron, amesteca varza tocata cu putina sare si las-o cateva minute, sa se inmoaie putin.  Adauga maioneza, apoi potriveste dupa gust cu suc de lamaie, putin zahar, piper negru si sare (daca mai e nevoie).  Aseza dichisit in castron si presara semintele. O reteta gustoasa si sanatoasa, din categoria ‘Ce poti gati cand esti teapan de spinare’.  Ma duc sa o trimit pe adresa redactiei, la Formula AS!