Tag Archives: Grecia

Ce-am mancat bun

Dupa nenumarate vacante de vara in Grecia, am decis sa mergem in … Grecia.

De unde – ca de obicei – am venit cu provizii de mirodenii, ulei de masline, lapte condensat, vin alb si sec Ametysthos Domaine Lazaridi (excelent) si mult iaurt de oaie, din cel cu crusta groasa si grasa.  Plus prajiturile de rigoare, colectate disciplinat de prietena grecoaica cu ochi verzi, de pisica.

Mancare – multa.  Kile in plus – doua, ca in fiecare an. 🙂

Mai jos, o multime de farfurii si castroane cu bunatati, pozate prin diverse taverne.

Anunțuri

Raport de la loc de criza

Bine ca v-am gasit! M-am intors de la fata lu’ mama locului crizei.  And all seems to be well.

De intors ma intorsei, da’ sa va spun mai intai cum ma dusei.  Plecaram noi ca tot romanul diligent cu noaptea in cap, sa tot fi fost patru dimineata. Nu ajunseram prea departe, doar pana pe Soseaua Giurgiului.  Unde, pana sa depasim mirobolanta iesire pazita de doua fortaretze rrome, facuram ditamai pana.  Cica intr-o piatra de caldaram.  Si mai cica nu exista in Bucuresti (si nici pe traseul pana la frontiera de sud) vulcanizare ori service care sa functioneze la o asemenea ora.  Pana o facuram in singura balta noroioasa din zona.  Suruburile alea de la roata nu puturam sa le desfacem nici dupa ce ne bagaram sub masinoi (a se nota ca mi-am sacrificat in acest nobil scop frumoasa mea rogojina de plaja). Sunaram la ACR, sunaram la diversi cetateni avizati – nixam! Pana la urma sunaram un prieten, care suna  – la randul lui – un mecanic.  Care ne salva, dupa vreo doua ore pierdute in injuraturi si tigari fumate nervos.

Cum-necum, porniram.  Restul drumului, fara peripetii si fara radare bulgaresti.  Grecia, cum o stiti – nu va mai luati dupa tot ce vedeti la televizor.  Numa’ preturile crescura frumos, ca dupa ploaie, cu vreo 15%.  Nu dadea nimeni cu Molotoave, nu demonstra nimeni, liniste si pace.  Mancare grava, care mi-a adaugat un kil pe cantar fara sa simtz.

La intoarcere, drum oarecum pasnic.  Doar o mica surpriza din partea vecinilor bulgari, care uita sa te anunte ca au prelungit autostrada Lyulin cu vreo 20 km, de te trezesti la naiba in praznic, in nordul Sofiei si trebuie sa ocolesti tot orasul pe o centura intesata de echipaje de politie supraponderale.

Informatii interesante acumulate pe parcurs, din postura de copilot:
01.  Sensul giratoriu se numeste ‘vartelejka’ in limba bulgara; iar primarul bulgar este infratit cu primarul roman prin mult mai multe decat un simplu si delabrat pod al prieteniei.  Primarul bulgar a descoperit insemnatatea electorala a sensului giratoriu recent construit, pe care il anunta prin aprox. treizeci de placutze reflectorizante, cu vreo 5 km inainte.  Pacat ca nu i-au mai ramas bani si de bidinea + vopsea, pentru marcajele propiu-zise, din sensul giratoriu.  Astept cu nerabdare excursia in care voi constata ca primarul bulgar a descoperit bordurile si plantarea de flori si arbusti.  Ma voi simti ca acasa.
02.  In Bulgaria sunt mult mai multe terenuri agricole cultivate decat in Romania;
03. Berea nationala bulgareasca are o campanie publicitara simpatica – sloganul suna cam asa:’ Berea Icsulinski – reteaua de socializarea a Bulgariei de la 1883′
04. Taxa de pod de la Giurgiu te costa 6 euro pe partea romaneasca si 2 euro din sensul bulgaresc al actiunii. Daca aveti voi vreo explicatie logica, o astept!
Mi-am dat seama ca am ajuns acasa cu adevarat abia cand am vazut, citit si fotografiat anuntul de mai jos: ‘Avem si produse la 20, 25, 27, 30, 40, 45 lei!’ Cum ziceam, bine ca v-am gasit!

Atena: sfarsitul unei povesti?

Soarele e anemic.  Cu dinti.  Nu esti bronzat, nu esti in short si nu ai aparatul de fotografiat atarnat de gat.  Timpul e prea scurt, momentele de respiro inghesuite printre discutii despre target-uri si tigari fumate in frigul din fata hotelui.

Gazdele vor sa te si distreze intre doua Power Point-uri. E un oras pe care l-ai mai vazut fara sa-l vezi cu adevarat.  Ai mai facut cumparaturi pe Ermou, ai mancat in restaurante jumulitoare de turisti de prin Plaka si Monastiraki, te-ai mai distrat la schimbarea garzii din fata Parlamentului.

Te urci docil in autocar, faci glume multinationale, iti scoti din buzunar telefonul just in case, pentru cine stie ce instantaneu de exceptie.  Si pornesti.  Nu esti in mare dispozitie, creierul iti tot fuge in alte directii  – tocmai ai aflat ce vanzari trebuie sa faci in anul asta nenorocit, de criza.

Mamutul de bus se misca milimetric in sirul lung de masini, in timp ce ghidul iti povesteste ca la Atena nu sunt dopuri de circulatie.  Cu exceptia zilelor de greva.  Sau de miting.  Sau de penurie de carburant.  Si totusi.  Orasul e invadat de portocale.  De-a stanga si de-a dreapta, pe toate stradutele, pomii stau sa se rupa sub incarcatura de fructe, intr-un fel de Craciun citric.  Ti se explica: sunt bitter oranges (zise si Seville oranges), bune doar pentru gemuri si dulceturi.  Chiar si asa, ideea ca ai putea iesi pe balcon si smulge o portocala direct din pom iti inveseleste brusc dupa-amiaza.

Pe stanga un stadion cu nu stiu cate locuri, toate din marmura.  Simti cum iti ingheata instantaneu derrieru’.  Pe dreapta un faimos institut de cercetari.  Grecia e pe locul 17 in lume in ceea ce priveste cercetarea stiintifica.  Cu disciplinele economice stau mai prost.  Sase coloane dintr-un templu, nu stiu cate trepte pana la biserica din varful dealului.

O statuie.  Melina Mercouri.  Actrita, cantareata, Ministru al Culturii.  Unu’, doi, trei, patru caini maidanezi supraponderali si potoliti.  Alta statuie – alt erou national.

Bate un vant recisor, atunci cand dai cu ochii de Acropole. Oricat de blazat ai fi, stanca izbucnita dintre cladirile pestrite iti face ceva.  Coloanele-cliseu iti spun ca, pentru omenire, ar putea fi vorba si de altceva.  Ar exista optiuni, pe care le-am atins candva si le-am pierdut.

Femeia-ghid isi agita umbrela.  My group, follow me, please! Oile bipede, inghesuite unele in altele, intorc privirea spre stanga.  E acolo: o cladire agresiva aproape, cu betonul avantandu-se spre cerul innorat.  Multa pardoseala de sticla – pasesti aerian peste petece de mozaic si ruine vechi de cand lumea.  Intri si te lasi inghitit intr-un amestec de desavarsire antica si tehnologie ultramoderna.  Coloane de metal satinat, gri-uri subtile, pentru a lasa caldura marmurei sa vorbeasca.  Kora cu detalii incredibile ale vestmantului.  O jumatate de cal, smucindu-se parca pentru a-si extrage restul trupului din absenta.  Pletele, minerale si milenare, ale Cariatidelor desfigurate.

Ti se povesteste o istorie care incepe frumos.  Se pronunta vorbe mari: cetatean, democratie, agora.  Lucrurile se uratesc pe parcurs.  Statuile sunt desfigurate, ciopartite, aruncate in aer, pravalite.  Firele povestii se incurca in intoleranta, violenta si hotie.  Metopele se insira in inclestari de oameni si oameni, de oameni si bestii.

Afara s-a facut intuneric.  Nu, nu te inseli.  Ceea ce simti atunci cand lasi in urma luminile muzeului e jena fata de omenesc. Ultimul lucru care iti ramane in minte e un ‘cap de conducator barbar’, o sculptura tarzie, din perioada romana.  Frumusete care prevesteste un Crist desfigurat.

Iti strangi umerii zgribuliti si ramai asa pret de cateva minute – atat de neinsemnat si atat de nedumerit.   Suspendat in josul dintre doua sus-uri.  De-o parte, colina Parthenonului, de cealalta, liniile indraznete ale cladirii moderne.  Intr-o liniste rusinata, te strecori prin inghesuiala linistitoare din Plaka.  Spre o taverna in care sa iti ineci nedumeririle filozofice in vin prost si fast food etnic.

Modelul grecesc: spre asta ne indreptam?

Toti cei care ma cunosc stiu ca sunt innebunita dupa vacantele in Grecia.  Imi plac locurile, imi plac oamenii, imi place mancarea.  Intamplator, cunosc societatea greceasca si din alte rezoane: prietenii de o viata, relatii de afaceri, povesti de familie.  Din toate motivele enumerate, articolul din Vanity Fair pe care l-am citit recent  – ‘Beware of Greeks Bearing Bonds’ – m-a intors pe dos.  Pentru ca stiu ca totul e adevarat.  Pentru ca stiu ca suntem foarte aproape de ceea s-a intamplat si se intampla in Grecia.

O societate in care neplata taxelor e sport national.  Coruptie, superficialitate, minciuna, invidie. O clasa politica manipuland voios si inconstient statisticile si jongland cu cifrele raportate institutiilor europene.  Lipsa de coagulare sociala, dispret pentru efortul comun, grandomanie si condescendenta fata de cumpatare si planificare.  Un sector public hipertrofiat, lacom si ineficient.  Institutii religioase (in acest caz, manastirea Vatopaidi si speculatiile ei imobiliare) amestecate in combinatii financiare tulburi.  Vi se pare ca suna cunoscut? Si mie.

Articolul lui Michael Lewis e lung, insa merita parcurs pana la ultima propozitie.  Cu umor, cu stupoare, dar si cu ingaduinta, Lewis diseca tragicomedia nationala greceasca si ne conduce catre niste intrebari de final foarte dureroase.  Cat suntem de aproape sau de departe de ceea ce se intampla in Grecia? Sunt grecii si suntem noi, romanii, capabili de o schimbare atat de profunda? Va las si pe voi sa cititi si sa imi spuneti ce credeti.

Photos 1: Oneiros

Photo 2&3: Piazza Del Popolo

Ce-am mancat la ‘Stavros’: florini umpluti cu feta

Dupa primele pranzuri si cine exagerate, in care am indesat in noi ca disperatii gavros (pestisorii aia mici, dati prin faina cu mirodenii si prajiti pana cand crantzane in dinti precum semintele), horta (niste frunze verzi si usor amarui, fierte si servite cu ulei de masline si lamaie), calamar umplut cu branza sau caracatita la gratar, am inceput sa scormonim prin meniuri dupa … altceva.  Stiti senzatia aia, cand te-ai plictisit de bine si vrei si mai bine? Ei, intr-o astfel de stare si moment am redescoperit pe lista lui Dimitri de la ‘Stavros’ ardeii astia capia – florini le zice in greceste – umpluti cu feta si rosii, stropiti cu putin ulei de masline si dati la cuptor.

‘Stavros’ e taverna cu care ne incepem orice vizita in Grecia, iar Dimitri e baiatul proprietarului.  Blazat si coafat ca un actor din ‘Troia’, Dimitri transporta neincetat  – peste straduta care desparte bucataria de terasa tavernei – tavi mari cu bunatatile pregatite de partea feminina a familiei.  Vorbeste putin si zambeste cu condescendenta la incercarile noastre de a fi politicosi intr-o limba greaca stalcita.   Cat despre florini astia, de cum mi i-am reamintit, au devenit parte obligatorie a dietei mele de vacanta.  Dulceata ardeiului capia rosu se combina perfect cu feta cea sarata, cubuletele suculente de rosie si amestecul de mirodenii.  Iar reteta e mai mult decat simpla.

Ingrediente

ardei capia  – rosii sau verzi (eu ii prefer pe cei rosii, evident mai dulci), cate 2 de persoana

branza feta, faramitzata

pulpa de rosie, decojita, taiata in cubulete

amestec de mirodenii grecesti pentru feta sau, daca nu ai, oregano (ar fi bine sa fie tot grecesc, pentru ca are un gust aparte), patrunjel, piper negru macinat

ulei de masline

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Despica fiecare ardei capia, de la coada pana aproape de varf, pe mijlocul partii latarete a ardeiului (ca sa stea bine in forma si sa nu lase umplutura sa se scurga.  Nu e nevoie sa il cureti de coaja, de coada si nici de seminte.

Intr-un castron, amesteca branza feta faramitata cu rosiile cubulete si cu putin ulei de masline.  Asezoneaza umplutura cu mirodeniile grecesti.  Umple fiecare ardei, aseaza intr-o forma care merge la cuptor, unsa cu putin ulei de masline.  Stropeste ardeii cu inca putin ulei. Da la cuptor, pana cand ardeiul s-a inmuiat, iar umplutura e rumena.  Pentru asta, poti trece cuptorul pe grill in ultimele cateva minute.  Serveste alaturi de o salata cu marar si ceapa verde.  Parakalo!

Cum am rezolvat criza benzinei grecesti

Doua lucruri am re-invatat in vacanta asta:

01.  ca nicio greva nu e greva adevarata in Balcani;

02.  ca programele postului TVR International nu sunt despre Romania.

Mai intai, chestiunea grevei.  De cum am aflat despre greva benzinei grecesti, am luat foc, ca sa fac o gluma cam sovietica. Stiindu-i pe greci iuti la manie si de cocktailuri Molotov aruncatori, am inceput sa ne ingrijoram si sa ne dam cu presupusul cum vom ajunge noi acasa.  Ma rog, nu m-ar fi deranjat o prelungire fortata a vacantei – asa, de vreo doi ani – dar asta e alta poveste.  Dupa aproximativ juma’ de zi de la declansarea grevei si dupa derularea a multiple scenarii catastrofal-romanesti (cum ar fi: ‘ce ne facem noi daca nu mai poate veni vidanja la hotelul in care locuim?’), s-a gasit un prieten, care a sunat un alt prieten grec si care ne-a trimis la benzinaria lui var’su, amplasata in pustietate, unde ne-am burdusit rezervoarele.  Si pentru ca o mana spala pe alta, noi – recunoscatori – am mancat in seara aia la taverna prietenului grec.  Niste peste exorbitant de scump, cu foarte multe oase.

Apoi chestiunea programelor TVR International. Cand  te uiti la asa ceva, ai senzatia ca Romanica e, pe bune, the Carpathian garden! Ma rog, un fel de gradina careia multi ii sar gardul, cu muzica usoara pentru octogenari loviti de dementa senila (‘Sunt o broscuta/Pe o bancuta/Oac-oac-oac’ – va jur!), reportaje despre vaci /capre care dau foarte mult lapte si stiri alarmist de entuziaste.  Pe scurt, cand te uiti la asemenea programe, incepi sa ai mari dubii ca tu din Romania aia ai plecat si acolo te vei intoarce.

Pana una-alta, cat pregatesc eu niste retete cu specific, va mai las in compania unor fotografii.

Pietre frumoase,

mancare buna (chiar si in limba germana),

umbra, atunci cand aveam nevoie,

seri linistite,

apus dupa apus,

sfarsit de val

si o brigada motorizata de furnici.

Si iar am stat. Si iar am mancat!

Imi umplu zilnic tolba cu noi retete.  Zac, mananc, dorm si iar zac si iar dorm si iar mananc.  As mai putea-o duce asa vreo cateva saptamani.  Se pare ca si benzinarii greci sunt de aceeasi parere, intrucat au decis sa intre in greva pe termen nelimitat.  De unde litoralul asta forfotea cu lume care se preumbla de colo-colo, dintr-un golfulet in alt golfulet si de pe o plaja superba pe alta, acum e liniste si pace.  Tot turistul rezonabil, care mai are ceva gazolina in rezervor pentru intoarcerea acasa, a tras masina pe dreapta si se rezuma la excursii per pedes.  Bineinteles, pentru ca suntem in Balcani, grevele se mai ajusteaza la nivel personal – prietenul nostru care are o taverna intr-un golf are si un var cu o statie de benzina.  Care mai da, mai pe sest, mai pe fata, ceva carburant unor prieteni.  Sau prietenilor unor prieteni. 🙂

Pana una-alta, o sa ma tarasc iar pe plaja si o sa ma arunc in apa.  Sa ne vedem cu bine!