Crabapple Jelly sau aparentele insala

Aparentele insala, repet.  Nu e vorba doar de vaz – chiar si gustul poate fi o amagire.  Am in gradina doi pomisori, cu tulpina ca un batz si un ciuf de frunze razvratite in varf.  Cum vine toamna, crengile stau sa li se rupa sub greutatea fructelor: niste mere mici si rozalii, cam astringente si total lipsite de parfum.  Ce sa faci cu asa ceva?

Le-am googalit si eu, pe merele astea, sa aflu daca singura lor sansa e sa fie mancate cu disperare de cainii mei, atunci cand le gasesc prin iarba.  Am aflat ca, pe romaneste, pomul s-ar numi mar decorativ – asta din cauza superbelor flori roz din primavara.  In english, le zice crab apples si lumea face din fructele astea un jeleu delicios.

Anul trecut am decis sa il incerc, iar in acest an – sa repet experienta.  Din fructele nenumarate ale celor doi pomisori, am obtinut vreo 3 – 4 kile de jeleu. E grozav, ma felicit din nou ca am incercat – o sa mancam din el toata iarna. Si o sa-l folosim in diferite praji.  Here it goes.

Ingrediente

pentru fiecare 10 cani de suc de mere:

– 5 cani de zahar

– 1 plic de Gelfix ( desi retetele de pe net spun ca merele astea au destula pectina, mie nu mi s-a parut a fi adevarat, asa ca a  trebuit sa adaug)

– 1 lingura zeama de lamaie

– arome (fie un baton de scortisoara, fie ceea ce mie mi s-a parut combinatia castigatoare – 1 fir de rozmarin verde si cateva tulpini de cimbrisor proaspat)

– 1 bucata maricica de tifon, pusa in doua straturi (eu am cumparat metraj de tifon, de la Obor)

Spala bine merele. Indeparteaza coditele.  Taie merisoarele in doua.  Pune-le intr-o oala incapatoare si adauga apa, strict cat sa le acopere, fara ca ele sa pluteasca.  Pune la fiert si lasa la foc mic, pana cand merele s-au facut praf si pulbere si ai un fel de comport foarte gros.  Lasa sa se racoreasca.

Pune compotul asta in tifon, deasupra unei oale.  Atarna tifonul, ca si cum ai face branza si vrei sa separi zerul – eu am asezat o coada de matura intre doua scaune si asa am rezolvat chestiunea.  Lasa sa se scurga de la sine, pana a doua zi, la loc racoros.  Nu incerca sa accelerezi procesul, storcand tifonul – jeleul nu va mai fi limpede, ci se va tulbura.

A doua zi, masoara cu cana sucul strans in oala si ajusteaza cantitatile de zahar si pectina.  Pune totul la fiert (inclusiv lamaia si aromele), pe foc mic, pret de o ora – o ora si jumatate.  Ia spuma in mod repetat.  Incearca jeleul pe o farfurioara care a stat la congelator cateva minute: pui un pic de jeleu pe farfurioara, impingi cu varful linguritei – daca se ‘increteste’ si ramane asa, e gata.  Daca se labarteaza pe farfurie, mai are nevoie de fierbere.

Cat fierbe jeleul, pregateste borcanele.  Eu le spal foarte bine cu detergent si apa clocotita, apoi le las sa stea in cuptorul incins la 160 grade pana cand jeleul ori dulceata e gata.

Toarna jeleul fierbinte in borcane cu un polonic ori printr-o palnie speciala. Pune imediat capacele.  Cand vei auzi un ‘poc’ discret, vei stii ca s-au sigilat perfect.

Acum, despre jeleu: e consistent, acrisor, rozaliu si delicios de parfumat.  Merge de minune pe o tartina calda cu unt si sunt convinsa ca va fi perfect in retetele de prajituri.  N-as zice ‘nu’ nici la un sos pentru o friptura la cuptor.  Eventual de vanat.

 

 

 

Publicitate

Quiche provensal: Zana se straduie sa isi vina in fire

Cu toate ca se afla sub amenintarea de a se transforma din caleasca in dovleac, va sa zica din gratioasa Zana a Eficientei in uricioasa si cocosata Fee Carabosse (mergeti si vedeti cum sta treaba la cumatrul Charles Perrault, un mare biograf al creaturilor magice),  zana noastra nu se da batuta.

Strangand amarnic din dinti, isi aduna fortele si pregateste un quiche asa, mai provensal.  Asta ca sa celebreze vara aceea ce inca staruie si sa isi pregateasca sufletul pentru zgribulelile ce vor sa vina.

Ingrediente

1 foaie de aluat fraged de tarta (megaimage)

2 ardei grasi – unul rosh’ si unul galben-verzui – curatati si taiati in fasii

1 dovlecel, curatat si taiat in felii subtiri

2 catei de usturoi, curatati si tocati marunt

1 lingura ulei de masline

1 lingura otet balsamic

sare , piper negru, cimbrisor

2 – 3 rosii potrivite si duuuulci de tot, caci vin din gradina Zanei – si ele taiate in felii

branza feta de capra  – 2 – 3  felii grosute, sfaramate cu dintii furculitei

3 oua, batute

200 ml smantana lichida (din cea slaba, cu 15% grasimi)

Dupa buna invatatura de pana acum, pune foaia in forma si inteap-o cu furculita.  Presara deasupra un strat de branza de capra – cam jumatate din cantitate.

Pune pe foc potrivit o tigaie  cu uleiul – sa se incinga bine.  Adauga usturoiul si lasa-l pret de 1 minut.  Acum vine ardeiul feliat, care i se alatura si se imprietenesc vreo 2 – 3 minute.  Hop si dovlecelul, mai fraged si mai firoscos, care nu e lasat sa se parpaleasca alaturi de restul combinatiei mai mult de 2 minute.  Sare, piper negru si cimbrisor de gradina   – presarate cu masura.  Cand freamata toate cele vesele si le e lumea mai draga, pleosc cu otetul balsamic – sa sfaraie si sa isi lepede aburii, pana cand ramane sos parfumat si siropos.   Ia de pe foc si da deoparte – iute, sa se racoreasca in dreptul vreunei ferestre deschise.

Amestecul de legume calite se asterne peste branza din baza de tarta.  Rosiile se etaleaza fara graba, precum chinta de cupa.

In castron separat, se bat ouale cu smantana si se asezoneaza.  Se toarna si ele in tarta, apoi se presara restul de branza.  Se da la cuptor (incins la 200 grade Celsius) cam 30 minute, pana cand e aurie si umflata.  Se pune pe masa alaturi de ultimele ierburi de salata din gradina – unele japoneze, usor iuti, pe care le-am plantat in urma cu vreo doua saptamani.  Zana ar face aici o plecaciune si v-ar ura pofta buna. Insa se rezuma doar la urare, plecaciunea ar fi prea riscanta. 🙂

 

 

 

 

Antricot de vita la cuptor: o epopee (1)

A fost odata ca niciodata o Zana.  Zana asta avea o fire extrem de increzatoare, chiar naiva, ar spune unii.  Zana – prin insusi profilul jobului – credea ca oamenii pot fi sinceri, iar vacile din Romania – fragede.  Si asa se facu ca, intr-o zi de iarna, Zana se duse la macelarie si intreba daca poate cumpara o bucata de carne de vita pentru o friptura la cuptor.  Macelarul se uita la ochii plini de speranta ai Zanei, iar Zana se uita la cutitul cel mare si la manusa speciala, din zale metalice, a Macelarului.  Lua Macelarul cel Rau (ii vom spune asa din motive pe care le veti intelege ulterior) o bucata frumoasa de antricot de vita din galantar si i-o prezenta Zanei.  ‘Zana – Zanisoara’, zise el, ‘ ia tu bucata asta de antricot si pune-o fara grija in cuptor, ca e proaspata ca apa de izvor si frageda ca o bucata de nor’.  Zis si facut, lua Zana carnea cea aratoasa si pleca cu ea acasa.  (Treaba cu scrisul in versuri e accidentala, doar nu va asteptati sa continui asa toata reteta – hmmm, poate e totusi o idee pe care o voi experimenta candva).

Ingrediente

o bucata frumoasa de antricot de vita, cam 1.3 kg

30g unt + 2 linguri ulei de floarea soarelui

2 morcovi, taiati in bucati pe lung

2 pastarnaci, taiati la fel ca morcovii

1 ceapa rosie, curatata si taiata in sase

1 capatana intreaga de usturoi, necuratata, taiata transversal

cateva fire de cimbrisor verde, tocate

piper negru, sare

vreo 10 cartofi potriviti, curatati de coaja si taiati in bucati

1/2 lingurita turmeric

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Aseaza bucata de antricot pe un fund de lemn.  Ia niste sfoara alba, de bucatarie, si leaga antricotul frumos, ca sa nu se desfaca la fript.  Asezoneaza-l pe toate partile cu piper negru, prospat macinat.

Intr-o tava, aseaza legumele taiate, astfel incat sa obtii un fel de pat pe care sa asezi bucata de carne.  Asezoneaza usor legumele si presara-le cu cimbrisorul tocat. Intr-o cratita, pune untul si uleiul.  Cand untul s-a topit, pune antricotul in cratita si rumeneste-l frumos pe  toate partile.  Transfera-l apoi in tava cu legume si da-l la cuptor.

Dupa primele 15 minute la 200 grade Celsius, coboara temperatura la 180 grade Celsius si aplica urmatoarea regula: pentru fiecare 500g de carne, 15 minute la cuptor in cazul in care sa capeti o friptura medium sau 20 minute, pentru o friptura done.  Unge carnea din cand in cand cu amestecul de unt si ulei ramas in cratita.  Abia spre final o vei sara, ca sa nu se intareasca (cel putin asa zice regula).

Cat e antricotul in cuptor, te vei ocupa de cartofi – pune-i intr-o oala, cu apa rece cat sa-i acopere, plus turmericul si nitica sare.  Dupa zece minute, scurge-i intr-o strecuratoare pe care o scuturi putin, sa se sifoneze suprafata bucatilor de cartof.  Cat se scurg cartofii, incingi grasimea ramasa in cratita unde ai rumenit antricotul.  Adaugi cartofii scursi peste ea, sa sfaraie si sa faca o crusta frumoasa.  Cu 20 de minute inainte de a fi gata antricotul, scoti tava din cuptor si adaugi cartofii de jur imprejur.  Pui din nou la copt, pana la terminarea timpului regulamentar.

Pentru a servi, scoti bucata de carne pe o tava si o lasi sa se odihneasca, acoperita cu folie de aluminiu, cam 20 minute.  Tai carnea in felii subtiri si frumoase si servesti cu cartofii si legumele din tava (usturoiul ala intreg si copt, care a stat sub carne, e cel mai bun, va spun eu).

Acum, cu pozele astea imprejur, as fi putut fi o Vrajitoarea Rea si Mincinoasa, nu o Zana Buna.  V-as fi putut spune ca friptura a fost delicioasa si ca am trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.  Insa – ce sa fac – n-a fost asa!  Carnea arata si mirosea perfect, parea suculenta si se taia usor.  Cand s-o mancam – surpriza! Era tare si atoasa ca talpa, imposibil de masticat.  Atata pot adauga: Zana s-a gandit intens la Macelarul cel Rau si la gogosile lui.  Poate veti citi de el prin ziare, la faptul divers.

Deprimata, Zana a oftat si s-a scarpinat in crestet.  Ce avea ea sa faca cu o ditamai bucata de antricot, tare ca o ghiulea? Ei, dragilor, pentru asta veti avea de asteptat pana maine seara, cand Zana se va intoarce cu a doua parte a povestii.  Noaaapte buuuuna, copii!