Tag Archives: scortisoara

Fructe coapte in suc de portocale cu miere

Gata cu leneveala! M-am tot zgribulit, m-am tot fatzait pe langa televizor si imi ajunge. Niste actiune se impune.  Sa infruntam, asadar, codul portocaliu cel teribil cu vitamine! Cu toate ca ma stradui sa impun in casa un consum constant de fructe de sezon (banane, mere, citrice) si nu de trufandale exotice, vine un moment cand am si eu – ca tot omul – nevoie de amintirea verii care a fost si de speranta celei care va sa vina.  De-asta am ales reteta de mai jos, cu fructe de import (nectarine si prune), adaptata dupa BBC Good Food.

Ingrediente

6 nectarine

6 prune

3 portocale – coaja rasa si sucul proaspat stors

2 frunze de dafin

1 lingurita esenta de vanilie (ca n-am gasit baton de vanilie)

4 seminte scoase dintr-un fruct de anason stelat

2 batoane de scortisoara

1/2 lingurita piper negru, proaspat macinat

4 linguri de miere

3 linguri zahar brun

25g unt

Cu o seara inainte de a servi desertul asta, amesteca intr-un castron: sucul si coaja rasa a celor 3 portocale, mierea, zaharul, frunzele de dafin, batoanele de scortisoara, semintele de anason stelat, esenta de vanilie si piperul negru macinat.  Acopera castronul si pune-l la frigider pana a doua zi.

Cu o jumatate de ora inainte de a servi:

– preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius

– spala fructele, scoate samburii si taie fiecare fruct in 6 felii

– aseaza feliile de fructe intr-un vas termorezistent

– toarna deasupra marinata parfumata din castronul tinut la frigider

– aseaza din loc in loc, pe fructe, untul taiat in cubulete mici

– da la cuptor 25 minute, pana cand fructele sunt patrunse, stropindu-le din cand in cand cu sosul din tava

– serveste desertul caldut, alaturi de inghetata (cand e mai cald afara, evident 🙂 ) si niste biscuiti amaretti sau speculoos, ca sa ii inmoi in sosul delicios.

Am facut desertul asta de multe ori, mai ales atunci cand nu aveam timp de treburi mai complicate sau cand gateam pentru lume multa si cu gusturi diferite. Va pot asigura ca a avut de fiecare data acelasi succes rasunator.  Eu una, l-as pregati in fiecare zi de iarna friguroasa.

 

 

 

Anunțuri

Tarta cu ananas proaspat

Dupa o postare nostalgica, mie una mi se face foame.  Pardon, nu foame, ci o pofta nebuna de ceva dulce.  Sunt convinsa ca bunica-mea ar fi aprobat o asemenea atitudine.  Hamesita dupa ceva calorii excedentare, am dat ochii roata prin bucatarie si am constatat ca am un ananas cam pricajit.  Il cumparasem, verde si amarastean cum era, in speranta unor mic-dejunuri sanatoase, hranitoare… ma rog, destul de insipide.   Am facut niscaiva sapaturi pe net, am combinat cateva retete frantuzite si a rezultat o tarta asa, mai exotica la aroma.

Ingrediente

1 ananas proaspat, mic, curatat si taiat in bucatele

1 blat de tarta din aluat fraged (megaimage, again)

4 oua

1 1/2 linguri Maizena (faina de porumb – atentie! nu malai)

6 linguri zahar brun

200 ml smantana dulce 35% grasime

1 lingurita esenta de vanilie (Bourbon,if you can)

un praf de scortisoara

1 lingurita de unt

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Intr-o tigaie, pune untul sa se topeasca, adauga bucatile de ananas, 2 linguri de zahar brun si presara scortisoara.  Pe foc potrivit, lasa ananasul sa se caramelizeze frumos si sa miroasa de sa-ti ia mintile.  Chiar in momentul in care iti vine sa te arunci cu lingura in el, ia-l de pe foc, calmeaza-te si da-l deoparte sa se racoreasca.

Pune blatul de tarta in forma si inteapa-i fundul cu o furculita – sa se coaca frumos si uniform.  Intr-un castron, bate ouale, smantana, restul de zaharul, Maizena si vanilia.

Aseaza acum bucatelele de ananas caramelizate plus sosul rezultat pe fundul tartei.  Toarna deasupra compozitia cu oua si smantana.  Da la copt pentru vreo 30 de minute, pana cand tarta e rumena si gonflata.  Scoate din cuptor si lasa sa se racoreasca, apoi pune la rece – e mai buna ‘refrigerata’. Io o sa o mananc maine, la breakfast, ca sa ma mintz ca mi-am respectat angajamentele calorice.  Yeah, sure!

Crabapple Jelly sau aparentele insala

Aparentele insala, repet.  Nu e vorba doar de vaz – chiar si gustul poate fi o amagire.  Am in gradina doi pomisori, cu tulpina ca un batz si un ciuf de frunze razvratite in varf.  Cum vine toamna, crengile stau sa li se rupa sub greutatea fructelor: niste mere mici si rozalii, cam astringente si total lipsite de parfum.  Ce sa faci cu asa ceva?

Le-am googalit si eu, pe merele astea, sa aflu daca singura lor sansa e sa fie mancate cu disperare de cainii mei, atunci cand le gasesc prin iarba.  Am aflat ca, pe romaneste, pomul s-ar numi mar decorativ – asta din cauza superbelor flori roz din primavara.  In english, le zice crab apples si lumea face din fructele astea un jeleu delicios.

Anul trecut am decis sa il incerc, iar in acest an – sa repet experienta.  Din fructele nenumarate ale celor doi pomisori, am obtinut vreo 3 – 4 kile de jeleu. E grozav, ma felicit din nou ca am incercat – o sa mancam din el toata iarna. Si o sa-l folosim in diferite praji.  Here it goes.

Ingrediente

pentru fiecare 10 cani de suc de mere:

– 5 cani de zahar

– 1 plic de Gelfix ( desi retetele de pe net spun ca merele astea au destula pectina, mie nu mi s-a parut a fi adevarat, asa ca a  trebuit sa adaug)

– 1 lingura zeama de lamaie

– arome (fie un baton de scortisoara, fie ceea ce mie mi s-a parut combinatia castigatoare – 1 fir de rozmarin verde si cateva tulpini de cimbrisor proaspat)

– 1 bucata maricica de tifon, pusa in doua straturi (eu am cumparat metraj de tifon, de la Obor)

Spala bine merele. Indeparteaza coditele.  Taie merisoarele in doua.  Pune-le intr-o oala incapatoare si adauga apa, strict cat sa le acopere, fara ca ele sa pluteasca.  Pune la fiert si lasa la foc mic, pana cand merele s-au facut praf si pulbere si ai un fel de comport foarte gros.  Lasa sa se racoreasca.

Pune compotul asta in tifon, deasupra unei oale.  Atarna tifonul, ca si cum ai face branza si vrei sa separi zerul – eu am asezat o coada de matura intre doua scaune si asa am rezolvat chestiunea.  Lasa sa se scurga de la sine, pana a doua zi, la loc racoros.  Nu incerca sa accelerezi procesul, storcand tifonul – jeleul nu va mai fi limpede, ci se va tulbura.

A doua zi, masoara cu cana sucul strans in oala si ajusteaza cantitatile de zahar si pectina.  Pune totul la fiert (inclusiv lamaia si aromele), pe foc mic, pret de o ora – o ora si jumatate.  Ia spuma in mod repetat.  Incearca jeleul pe o farfurioara care a stat la congelator cateva minute: pui un pic de jeleu pe farfurioara, impingi cu varful linguritei – daca se ‘increteste’ si ramane asa, e gata.  Daca se labarteaza pe farfurie, mai are nevoie de fierbere.

Cat fierbe jeleul, pregateste borcanele.  Eu le spal foarte bine cu detergent si apa clocotita, apoi le las sa stea in cuptorul incins la 160 grade pana cand jeleul ori dulceata e gata.

Toarna jeleul fierbinte in borcane cu un polonic ori printr-o palnie speciala. Pune imediat capacele.  Cand vei auzi un ‘poc’ discret, vei stii ca s-au sigilat perfect.

Acum, despre jeleu: e consistent, acrisor, rozaliu si delicios de parfumat.  Merge de minune pe o tartina calda cu unt si sunt convinsa ca va fi perfect in retetele de prajituri.  N-as zice ‘nu’ nici la un sos pentru o friptura la cuptor.  Eventual de vanat.

 

 

 

Prajitura din aluat ras cu mere caramelizate

Stiti bucatile alea de aluat pe care le tai de pe marginea tartei, ca sa arate gigea? Ei bine, eu colectionasem tot felul de astfel de bucati, care se tot adunasera in congelator, sub forma de bile de diferite dimensiuni.  Calculul meu era ca intr-o buna zi, intr-o situatie de criza, o sa le dezghet si o sa incropesc din ele un blat complet de tarta. Intre timp, am gasit reteta asta si le-am folosit, impreuna cu trei mere mai scofalcite, care se plictiseau in fructiera de ceva vreme.

Ingrediente

cam 350 – 400g aluat de tarta (daca nu ai din asta gata inghetat, atunci pregateste unul proaspat si pune-l in congelator pana se solidifica complet)

3 mere, curatate, taiate in bucati potrivite

2 – 3 linguri de applebutter (optional)

3 linguri de unt

3 linguri de zahar brun

1.5 lingurite de amestec de 4 condimente (scortisoara, nucsoara, ghimbir si micsandra)

putin unt, pentru unsa forma

Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.

Intr-o tigaie, pune la topit untul.  Adauga zaharul si lasa sa se caramelizeze frumos, pana devine auriu.  Acum e randul bucatilor de mere si al aromelor – amesteca totul bine si lasa pe foc cateva minute, pana cand merele se inmoaie, fara a se zdrobi.  Ia de pe foc si lasa sa se racoreasca.

Pregateste o forma de chec/cozonac – tapeteaza-i fundul si laturile mari cu hartie de copt.  Unge hartia si capetele formei neacoperite cu putin unt. Da pe razatoarea mare jumatate din aluatul de tarta.  Presara-l pe fundul formei in strat uniform.

Aseaza deasupra bucatile de mere si sosul lor caramelizat.  Intinde peste ele untul de mere, daca folosesti.

Rade restul de aluat si distribuie-l uniform peste mere.  Da la copt pentru 35 – 40 minute, pana cand stratul de deasupra este usor rumen.

Scoate din cuptor.  Lasa prajitura sa se racoreasca vreo 20 minute in forma.  Desprinde-i delicat capatele de forma, cu varful unui cutit. Scoate din forma cu ajutorul marginilor hartiei de copt.  Aseaza pe un platou.  Enjoy!

Mancare greceasca de cartofi cu carne de porc

Zilele trecute am vazut chestia asta la tembelizor, intr-o emisiune care se cheama ‘Din bunatatile Greciei’.   Parea a single-handed, tasty job, asa ca am adunat de prin camari si frigidere toate cele necesare si am executat.  Numele exact nu mi-l amintesc, dar Google Translate zice ca ar trebui sa fie ceva de genul ‘choirinó me patátes foúrnou’ (aici o sa mi-o iau peste degete de la cititoarele de limba greaca, desigur 🙂 )

Ingrediente

800g pulpa de porc, bine impanata, taiata in cuburi

cam tot atata cartofi, curatati si taiati in cuburi

6 rosii potrivite, feliate (presupun ca va fi si mai gustoasa cu rosiile de gradina, de la vara, fata de anemicele astea de sera)

3 cepe, curatate si taiate in felii

ulei de masline

sare, piper negru macinat

3 batoane de scortisoara

1 frunza de dafin

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius. Intr-o oala de pamant, pune cuburile de carne de porc.

Adauga cartofii, ceapa, apoi 4 dintre rosii, taiate felii.

Asezoneaza cu sare si piper negru, toarna deasupra niste ulei de masline, pune si batoanele de scortisoara + frunza de dafin.  Amesteca bine cu mainile. Aseaza deasupra restul de rosii taiate felii.

Acopera oala cu folie de aluminiu in strat dublu si da la cuptor pentru o ora.  Dupa o ora, scoate folia de aluminiu, trece cuptorul pe grill si lasa inca jumatate de ora, sa se rumeneasca frumos deasupra.  Mmmmmmm, mirosul e dumnezeiesc, carnea e frageda, iar ceapa si rosiile rumenite sunt un deliciu. Enjoy!

Supa vietnameza de vita sau ‘Za Faux Pho’

Cineva, nu spun cine, m-a tot innebunit cu supa asta din carne de vita. Nu e o supa rapida, nu e nici o supa simpla, insa e extrem de aromata si destul de dietetica, cel putin in interpretarea pe care am adoptat-o in final.
Pho-ul – ca si preparat – e o ‘corcitura’ vietnamezo-frantuzeasca, de data mult mai recenta decat majoritatea retetelor orientale.  Primul restaurant de pho s-a deschis la Hanoi abia in 1920, iar reteta a ‘coborat’ din nordul in sudul tarii abia prin anii ’50.  Pana atunci, vitele erau mai degraba animale de povara decat ingrediente pentru supa.  Din combinatia de taietei de orez locali si carne de vita s-a nascut o supa concentrata si parfumata, al carui nume a lansat adevarate controverse si a devenit subiect de seminar  – unii spun ca ar veni de la feu/pot-au-feu, adica din franceza, altii sustin ca numele se trage de la chinezescul fen ori de la hofan, niste taietei de orez cantonezi.  Pronuntia e lucru si mai ciudat, ca nu se pronunta ‘fo’, ci mai degraba ‘pha’, cam ca in ‘hai, pha, ‘n phan’ 🙂

Mult mai importante decat numele si pronuntia sunt mirodeniile folosite pentru pho, precum si ingredientele proaspete, care se adauga la final, inainte de a servi supa.  Dintre mirodenii, cele mai importante sunt star anise, scortisoara si cuisoarele, iar dintre ingrediente, feliile de muschi de vita, germenii de soia, frunzele de busuioc (de preferinta thailandez) si lamaia verde, zisa si lime.

Pho-ul se poate pregati atat din carne de vita, cat si din carne de pui.  Prezenta oaselor cu maduva, a tendoanelor si cartilagiilor (in cazul supei de vita) sau a pipotelor, inimilor si ficateilor (daca e vorba despre o supa de pui) este esentiala.

Asadar, m-am apucat sa pregatesc pho.  De ce? De-a naibii! Din camara si din frigider imi lipseau cateva ingrediente, asa ca am decis ca este un faux pho, adica un pho a la Zana Eficientei. 🙂  Mai intai, nu aveam muschi de vita, ca sa il tai in felii subtiri si sa il adaug in faza finala.  Nu-i nimic, o sa mancam si fara.  Nu aveam nici germeni de soia, i-am taiat si pe astia de pe lista. Toate acestea nu va vor impiedica pe voi, dragi cititori, sa le folositi fara nici un fel de retinere, in cazul in care le aveti.  Iata cum am procedat:

Ingrediente

1 bucata de ghimbir cam cat degetul mare, cu coaja

2 cepe babane, necuratate

2 bucati frumoase de rasol (ossobuco), cam 750g in total

3 oase de vita cu maduva, cam 800g

4 cuisoare

3 star anise

1 baton de scortisoara

1 frunza de dafin

1/2 lingurita boabe de coriandru

1 pastaie de cardamom

1/2 lingurita sare

1 lingurita zahar brun

Pentru servit

taietei de orez (pregatiti conform instructiunilor de pe pachet) sau soba noodles (noi cu de-astia l-am mancat in a doua seara si a fost la fel de bun)

sos de soia

fishsauce

jalapeno murat, taiat in felioare (sau alt ardei iute)

pasta de chilli  – pentru cine poate duce, pe langa ardeiul iute de mai sus

frunze de basilicum tocate

zeama de lime (lamaie verde)

Pentru inceput, intr-o tigaie mica, pe foc potrivit, pune la copt bucata de ghimbir si cele doua cepe.  Lasa-le sa se coaca pret de 15 minute, tot intorcandu-le de pe o parte pe alta, pana cand coaja se carbonizeaza nitel, iar pulpa devine moale si dulceaga.  Ia-le de pe foc, lasa-le sa se raceasca de tot si curata-le de coaja.  Da deoparte.

Cat se coc ceapa si ghimbirul, pune bucatile de rasol si oasele intr-o cratita cu apa rece, adu la fierbere si lasa sa clocoteasca vioi 2 – 3 minute, spumuind de zor.  Scurge bucatile de zeama asta si limpezeste-le sub jet de apa, cu grija la maduva cea fragila din oase.

La momentul asta, eu am luat o decizie majora – in loc sa las supa sa fiarba pe foc mic vreo 3 ore, asa cum zice la carte, am pus mana pe oala minune si am aruncat in ea urmatoarele: bucatile de rasol, oasele, ghimbirul taiat in felii, cele 2 cepe in care am infipt cuisoarele, scortisoara, cardamomum, frunza de dafin, star anise-ul, batonul de scortisoara, sarea si zaharul.  Am acoperit cu apa si am pus la fiert pentru vreo 40 de minute din momentul in care oala a inceput sa fasaie. Specialisti in pho spun ca supa e gata atunci cand maduva cade din oase, ceea ce mi s-a intamplat si mie, fara sa petrec ore in sir pe langa plita.

Dupa fiert, am lasat sa se racoreasca totul, am scos din oala carnea si oasele cu tot cu maduva (manevrata, din nou, cu delicatete) si am strecurat zeama parfumata de toate mirodeniile.  Am asezat carne + oase + maduva in alta oala curata, am turnat deasupra zeama limpede si am dat la frigider pana a doua zi.

Episodul 2: scos oala din frigider, curatat tot stratul de grasime strans deasupra.  Gata de servit! Asadar:

– se iau castroane potrivite pentru portii generoase de o persoana;

– se aseaza pe fund taieteii (de orez sau soba) si cate un pumn de germeni de soia (daca aveti)

– se presara deasupra felioarele de ardei iute, apoi carnea taiata in bucatele, tendoane, cartilagiu (dupa gust) si maduva (miam, miam!)

– se toarna zeama limpede de supa – cam 2 – 3 polonice la portie

– se asezoneaza cu sos de soia, fishsauce, zeama de lime si basilicum taiat in fasii

Se mananca precum disperatii, cu sufletul la gura, sa nu se raceasca bunatate de zeama si mai ales maduva cea yummy!  In varianta originala, la servit ar trebui adaugate si felioare foarte subtiri de muschi de vita crud, care se fierbe instant in supa clocotita din castron.  Data viitoare, incercam si asta, desi tare bun a fost si fara.  An ngon mieng! (asa zice Google Translate)

 

 

Retete de sarbatori (4): My gingerbread folly – dezmatz cu glazura

Ma cam doare mana.  Si spatele. Si ochii, ca iar am uitat sa-mi pun ochelarii.   Treaba asta cu gingerbreadu’ nu e asa simpla cum pare.  Reteta a fost gata una-doua, insa partea cu decorul de glazura m-a cam rapus! A ras tot familionu’ de mine – cum stateam cu limba scoasa printre dinti, concentrata nevoie mare, ca sa desenez cu zahar colorat stelute, inimioare, brazi si fulgi de zapada.  Pacat ca nu mai am copil mic …mi-as fi pus un pahar mare de spritz si as fi stat sa-l dirijez de la spate cu indicatii pretioase.

Ingrediente

350 faina alba cernuta

1 lingurita ghimbir macinat

1/2 lingurita scortisoara pulbere

1/2 lingurite cuisoare macinate

1/2 lingurita nucsoara macinata

1 lingurita bicarbonat de soda

100g unt, taiat bucatele

175g zahar brun

1 ou mai marisor

4 linguri de miere

Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius si pregateste 2 tavi tapetate cu hartie de copt.

Intr-un castron, amesteca faina, mirodeniile si bicarbonatul.  Adauga untul taiat cubulete si framanta usor, cu varful degetelor, pana cand compozitia arata asemenea unor firimituri fine.  Amesteca acum si zaharul.

Intr-un bol, bate oul cu mierea.  Adauga ingredientele umede peste compozitia uscata si amesteca.  Rastoarna aluatul pe un blat pudrat cu faina si framanta pret de 1 – 2 minute, sa se omogenizeze.  Nu te speria daca la inceput e foarte faramicios – insista cu framantatul si vei vedea ca se leaga frumos.

Cu un sucitor dat cu faina, intinde din aluat o foaie cu grosimea de aprox. 3/4 de centimetru.  Cu forme diverse, taie prajiturici din aluat si aseaza-le pe cele 2 tavi, cu distanta mica intre ele.  Da la cuptor pentru 10 – 15 minute, pana cand sunt coapte si rumene.

Scoate figurinele de gingerbread din cuptor si pune-le pe un gratar, sa se raceasca de tot.  Acum vine figura grea, la care muzica tace: glazuratul.  Fie adopti atitudinea inteligenta (le pavoazezi cu o glazura facuta cu zahar pudra si putina apa, eventual niste bombonele colorate), fie iei calea masochismului cofetaresc si te apuci de desene naive de sezon.  Eu recunosc ca m-am cam distrat si mi-am amintit de o poveste din copilarie.

Cand bunica-mea facea cornulete, imi dadea si mie o bucatica de aluat, sa ma joc cu ea.  O chinuiam eu ce o chinuiam, o mai scapam si pe jos, plus ca nu eram intotdeauna foarte curata pe maini.  Iesea cel ma patetic si cenusiu cornulet pe care l-ati vazut vreodata.  Singura pe care o puteam convinge sa il deguste era Maia, strabunica-mea.  Era, oricum, o femeie foarte darza, care manca acum frisca si peste 5 minute castraveti acri, fara sa sufere nicio neplacere.  O vad si acum, prefacandu-se ca mananca amaratu’ meu de cornulet, pleoscaind sonor din limba si zicand; ‘Miam, miam, o nebunie!’  Saraca Maia, mult ma mai iubea.  🙂