Tag Archives: scortisoara

Fructe coapte in suc de portocale cu miere

Gata cu leneveala! M-am tot zgribulit, m-am tot fatzait pe langa televizor si imi ajunge. Niste actiune se impune.  Sa infruntam, asadar, codul portocaliu cel teribil cu vitamine! Cu toate ca ma stradui sa impun in casa un consum constant de fructe de sezon (banane, mere, citrice) si nu de trufandale exotice, vine un moment cand am si eu – ca tot omul – nevoie de amintirea verii care a fost si de speranta celei care va sa vina.  De-asta am ales reteta de mai jos, cu fructe de import (nectarine si prune), adaptata dupa BBC Good Food.

Ingrediente

6 nectarine

6 prune

3 portocale – coaja rasa si sucul proaspat stors

2 frunze de dafin

1 lingurita esenta de vanilie (ca n-am gasit baton de vanilie)

4 seminte scoase dintr-un fruct de anason stelat

2 batoane de scortisoara

1/2 lingurita piper negru, proaspat macinat

4 linguri de miere

3 linguri zahar brun

25g unt

Cu o seara inainte de a servi desertul asta, amesteca intr-un castron: sucul si coaja rasa a celor 3 portocale, mierea, zaharul, frunzele de dafin, batoanele de scortisoara, semintele de anason stelat, esenta de vanilie si piperul negru macinat.  Acopera castronul si pune-l la frigider pana a doua zi.

Cu o jumatate de ora inainte de a servi:

– preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius

– spala fructele, scoate samburii si taie fiecare fruct in 6 felii

– aseaza feliile de fructe intr-un vas termorezistent

– toarna deasupra marinata parfumata din castronul tinut la frigider

– aseaza din loc in loc, pe fructe, untul taiat in cubulete mici

– da la cuptor 25 minute, pana cand fructele sunt patrunse, stropindu-le din cand in cand cu sosul din tava

– serveste desertul caldut, alaturi de inghetata (cand e mai cald afara, evident 🙂 ) si niste biscuiti amaretti sau speculoos, ca sa ii inmoi in sosul delicios.

Am facut desertul asta de multe ori, mai ales atunci cand nu aveam timp de treburi mai complicate sau cand gateam pentru lume multa si cu gusturi diferite. Va pot asigura ca a avut de fiecare data acelasi succes rasunator.  Eu una, l-as pregati in fiecare zi de iarna friguroasa.

 

 

 

Tarta cu ananas proaspat

Dupa o postare nostalgica, mie una mi se face foame.  Pardon, nu foame, ci o pofta nebuna de ceva dulce.  Sunt convinsa ca bunica-mea ar fi aprobat o asemenea atitudine.  Hamesita dupa ceva calorii excedentare, am dat ochii roata prin bucatarie si am constatat ca am un ananas cam pricajit.  Il cumparasem, verde si amarastean cum era, in speranta unor mic-dejunuri sanatoase, hranitoare… ma rog, destul de insipide.   Am facut niscaiva sapaturi pe net, am combinat cateva retete frantuzite si a rezultat o tarta asa, mai exotica la aroma.

Ingrediente

1 ananas proaspat, mic, curatat si taiat in bucatele

1 blat de tarta din aluat fraged (megaimage, again)

4 oua

1 1/2 linguri Maizena (faina de porumb – atentie! nu malai)

6 linguri zahar brun

200 ml smantana dulce 35% grasime

1 lingurita esenta de vanilie (Bourbon,if you can)

un praf de scortisoara

1 lingurita de unt

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Intr-o tigaie, pune untul sa se topeasca, adauga bucatile de ananas, 2 linguri de zahar brun si presara scortisoara.  Pe foc potrivit, lasa ananasul sa se caramelizeze frumos si sa miroasa de sa-ti ia mintile.  Chiar in momentul in care iti vine sa te arunci cu lingura in el, ia-l de pe foc, calmeaza-te si da-l deoparte sa se racoreasca.

Pune blatul de tarta in forma si inteapa-i fundul cu o furculita – sa se coaca frumos si uniform.  Intr-un castron, bate ouale, smantana, restul de zaharul, Maizena si vanilia.

Aseaza acum bucatelele de ananas caramelizate plus sosul rezultat pe fundul tartei.  Toarna deasupra compozitia cu oua si smantana.  Da la copt pentru vreo 30 de minute, pana cand tarta e rumena si gonflata.  Scoate din cuptor si lasa sa se racoreasca, apoi pune la rece – e mai buna ‘refrigerata’. Io o sa o mananc maine, la breakfast, ca sa ma mintz ca mi-am respectat angajamentele calorice.  Yeah, sure!

Crabapple Jelly sau aparentele insala

Aparentele insala, repet.  Nu e vorba doar de vaz – chiar si gustul poate fi o amagire.  Am in gradina doi pomisori, cu tulpina ca un batz si un ciuf de frunze razvratite in varf.  Cum vine toamna, crengile stau sa li se rupa sub greutatea fructelor: niste mere mici si rozalii, cam astringente si total lipsite de parfum.  Ce sa faci cu asa ceva?

Le-am googalit si eu, pe merele astea, sa aflu daca singura lor sansa e sa fie mancate cu disperare de cainii mei, atunci cand le gasesc prin iarba.  Am aflat ca, pe romaneste, pomul s-ar numi mar decorativ – asta din cauza superbelor flori roz din primavara.  In english, le zice crab apples si lumea face din fructele astea un jeleu delicios.

Anul trecut am decis sa il incerc, iar in acest an – sa repet experienta.  Din fructele nenumarate ale celor doi pomisori, am obtinut vreo 3 – 4 kile de jeleu. E grozav, ma felicit din nou ca am incercat – o sa mancam din el toata iarna. Si o sa-l folosim in diferite praji.  Here it goes.

Ingrediente

pentru fiecare 10 cani de suc de mere:

– 5 cani de zahar

– 1 plic de Gelfix ( desi retetele de pe net spun ca merele astea au destula pectina, mie nu mi s-a parut a fi adevarat, asa ca a  trebuit sa adaug)

– 1 lingura zeama de lamaie

– arome (fie un baton de scortisoara, fie ceea ce mie mi s-a parut combinatia castigatoare – 1 fir de rozmarin verde si cateva tulpini de cimbrisor proaspat)

– 1 bucata maricica de tifon, pusa in doua straturi (eu am cumparat metraj de tifon, de la Obor)

Spala bine merele. Indeparteaza coditele.  Taie merisoarele in doua.  Pune-le intr-o oala incapatoare si adauga apa, strict cat sa le acopere, fara ca ele sa pluteasca.  Pune la fiert si lasa la foc mic, pana cand merele s-au facut praf si pulbere si ai un fel de comport foarte gros.  Lasa sa se racoreasca.

Pune compotul asta in tifon, deasupra unei oale.  Atarna tifonul, ca si cum ai face branza si vrei sa separi zerul – eu am asezat o coada de matura intre doua scaune si asa am rezolvat chestiunea.  Lasa sa se scurga de la sine, pana a doua zi, la loc racoros.  Nu incerca sa accelerezi procesul, storcand tifonul – jeleul nu va mai fi limpede, ci se va tulbura.

A doua zi, masoara cu cana sucul strans in oala si ajusteaza cantitatile de zahar si pectina.  Pune totul la fiert (inclusiv lamaia si aromele), pe foc mic, pret de o ora – o ora si jumatate.  Ia spuma in mod repetat.  Incearca jeleul pe o farfurioara care a stat la congelator cateva minute: pui un pic de jeleu pe farfurioara, impingi cu varful linguritei – daca se ‘increteste’ si ramane asa, e gata.  Daca se labarteaza pe farfurie, mai are nevoie de fierbere.

Cat fierbe jeleul, pregateste borcanele.  Eu le spal foarte bine cu detergent si apa clocotita, apoi le las sa stea in cuptorul incins la 160 grade pana cand jeleul ori dulceata e gata.

Toarna jeleul fierbinte in borcane cu un polonic ori printr-o palnie speciala. Pune imediat capacele.  Cand vei auzi un ‘poc’ discret, vei stii ca s-au sigilat perfect.

Acum, despre jeleu: e consistent, acrisor, rozaliu si delicios de parfumat.  Merge de minune pe o tartina calda cu unt si sunt convinsa ca va fi perfect in retetele de prajituri.  N-as zice ‘nu’ nici la un sos pentru o friptura la cuptor.  Eventual de vanat.