Intrucat am decis ca in Saptamana Mare sa postesc, o postare carnivora, de ‘la revedere!’. Niste minuscule sarmalute in foi de stevie, acrisoare si fragede, asa cum sta bine unor sarmalute.
Ingrediente
cateva legaturi de stevie – frunzele spalate, curatate de cotoare si fibre, apoi oparite
700g carne tocata de vita
miezul unei felii groase de paine, inmuiat in apa si bine stors
2 linguri orez
2 legaturi de ceapa verde, tocata marunt
1 legatura de marar verde, tocat marunt
sare, piper negru – dupa gust
3 linguri pasta de rosii, diluata cu apa, cat sa obtii un sos omogen
putina zeama de lamaie
Intr-un castron, amesteca temeinic carnea tocata cu miezul de paine, orezul, ceapa tocata, mararul tocat. Potriveste de sare si piper.
Pe fundul unei cratiti potrivite, aseaza un strat de frunze de stevie oparite. Impacheteaza tocatura in frunze de stevie – alege-le pe cele mai intregi si frumoase. Intre straturile de sarmalute asezate in cratita, pune cate un rand de foi de stevie. Cand ai terminat cu sarmalutele, toarna deasupra sosul de rosii, asezonat cu putina lamaie.
Pune pe plita, la foc potrivit, pentru vreo 20 de minute, apoi inca jumatate de ora in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius. Serveste-le fierbinti, cu sau fara smantana ori iaurt.