Tag Archives: mirin

Supa de varza hot & sour

Asa cum spune o recenta reclama TV: cum poti sa transformi clipele speciale in momente de neuitat? Cu o supa de varza! Asta mai ales daca in frigider si prin camara ai doar o varza mica si pricajita si niste morcovi in stare similara.

Ingrediente

1 lingura ulei de floarea soarelui

1 ceapa mica, tocata – bine, bine, aveam si o ceapa mica…

1 varza mica (de marimea unui grapefruit) – tocata fin

2 morcovi, curatati si taiati in bucatele

1 cutile de 400ml pulpa de rosii

6 cani cu apa

1/4 cana sos de soia dulce (eu am gasit la megaimage – daca nu, niste sos tamari e la fel de bun)

1/3 cana mirin (otet de orez)

1 lingurita fulgi de chili

sare si muuuult piper negru proaspat macinat

Incinge uleiul intr-o oala, la foc mediu. Adauga ceapa si caleste-o pana cand devine translucida.  Pune in oala varza, morcovii, apa, pulpa de rosii si amesteca bine.  Optional, ai putea aduaga si niste tofu taiat in cubulete.  Asezoneaza cu sosul soia/tamari, otetul de orez, fulgii de chili si potriveste de sare.  Lasa sa fiarba la foc mic timp de vreo 20 minute, pana cand legumele sunt patrunse.  Serveste fierbinte, cu o multime de piper negru rasnit deasupra.  E de post, e economica, n-are calorii. Ce mai vreti ?! 🙂

 

Anunțuri

In mare viteza: sashimi de ton

Nu stiu daca mi s-a simtit lipsa ori nu pe-aici – mie imi pare tare rau ca nu mai apuc sa respir ca lumea in fata laptop-ului, asternand retete.  Da’ lasa, ca rasare iar soarele si pe potecuta noastra!

Chiar si gatitul de pe acasa s-a subtiat, devenind de-a dreptul anemic, spre nemultumirea profunda a cetatenilor care mananca la cantina Zanei.  Dupa niste aluzii subtiri la inanitie si deficit de substante nutritive, am scos cutitul (cel drept, cam neascutit in ultima vreme) si – harsht, harsht! – am executat un sashimi din file de ton, cu sos de soia si mirin, ghimbir murat si wasabi.

N-am ce mare reteta sa pun aici, totul se face la inspiratie si iuteala si se mananca la fel.  Tonul e crud si feliat, sosul de soia se combina cu mirin (otet de orez), iar wasabi-ul si ghimbir-ul murat se adauga dupa rezistenta la iuteli.  Singura mea recomandare speciala: luati de puneti fileul de ton fo’ douazeci de mine in congelator inainte de a-l taia felioare subtiri cu cel mai ascutit cutit al casei.  See you soon with another cartoon!  Probably not a Japanese one.

Zi de peste

Ziua asta, de weekend trecut, a inceput in coada de peste. Cand mi-am deschis mailul, am constatat ca imi scrisesera atat Hosni Mubarak, cat si fata lui Gaddafi. Amandoi ma rugau sa ii ajut cu niste transferuri de fonduri, acu’ ca ii arde la popou flacara revolutiei. Ce sa va spun, engleza lor e mult mai buna decat aia a dictatorilor africani care mi s-au mai adresat in trecut – am fost impresionata placut.  Mubarak saracu’ se plangea ca mai calca diversi pe cateterul lui cu oxigen si nu stie cat o mai poate duce asa. Fata lui Muammar, in schimb, panicoasa ca toate femeile…avea un ton imperios, ca sa nu zic isteric. Le-am recomandat amandorura sa ii scrie lui Nati Meir si mi-am vazut de ale mele.

‘Ale mele’ fiind cele trei feluri de mancare, pentru musafirii care veneau sa pranzeasca cu noi.  Pentru a le compune, a trebuit sa ies la cumparaturi in orasul natal.  Cu ocazia asta, s-a nascut o dilema pe care ma grabesc sa v-o impartasesc, ca sa nu ma tina treaza noaptea: semnele alea de pe anumite trotuare (cum ca pe respectivele trotuare pot circula la gramada atat pedestrasii cat si biciclistii) erau ele imperios necesare? Nu stiau ei, biciclistii si pedestrasii, sa se fereasca unii de altii in absenta sus-numitelor semne?  Nu era mai bine sa se foloseasca vopseaua alba consumata astfel pentru a trasa liniile absente/sterse/aproape invizibile dintre benzile carosabilului? Intreb si eu.

In final, iata ca ajungem si la capul, corpul si alte parti anatomice ale pestelui, in sensul lui culinar.  Pentru pranzul cu pricina, am executat: 1.  sashimi din file de ton, cu sos din mirin si soia, plus wasabi si ghimbir murat; 2. creveti uriasi de Spania, trasi la tigaie cu unt, usturoi si verdeata; 3.  dorada si biban de mare cu sos de portocale, vin alb si fenicul.  Pe primele doua nu am mai apucat sa le pozez, caci s-a nascut o mica imbranceala in momentul in care le-am pus pe masa.  Despre al treilea, pe larg in continuare.

Ingrediente

3 dorade mici, curatate

2 bibani de mare, mici, da’ mai lungi si la fel de curatati 🙂

4 radacini de fenicul, curatate si taiate feliute

1 ceapa alba mare, taiata feliute

putin ulei (amestec de masline si floarea-soarelui)

Pentru sos:

1/2 pahar suc de portocale

1/2 pahar vin alb sec

sare, piper negru

motzul verde al radacinilor de fenicul, tocat marunt

1 ardei rosu nu prea iute, curatat de seminte si fibre si tocat

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Intr-un castron, amesteca bine toate ingredientele pentru sos.

Unge tava mare a cuptorului cu amestecul de ulei.  Presara pe fundul tavii cam trei sferturi din cantitatea de fenicul si ceapa, ca sa faci un fel de ‘pat’ pentru peste.

Cresteaza pestii pe ambele parti. Sareaza-i si pipereaza-i dupa gust, pe dinafara si pe dinauntru.  Umple-i cu restul de fenicul amestecat cu ceapa si aseaza-i frumos in tava.  Toarna deasupra sosul din castron si da la copt pentru vreo jumatate de ora, cu tava asezata la mijlocul cuptorului.

Unge din cand in cand pestii cu sosul din tava.  Stii ca sunt gata atunci cand aripioara dorsala se desprinde usor atunci cand tragi de ea.  Daca vrei sa fie usor rumeni, trece cuptorul pe grill in ultimele zece minute. Gata! Pune pe masa alaturi de niste cartofi fierti, cu unt si patrunjel verde si /sau o mare salata. Asta a fost ziua cand am gatit si am mancat pestii!

Mama chiftelutzelor light. And spicy.

Ce sa fac, aveam lume la masa…. Lume pretentioasa, care nu mananca orice si oricum. Cucoane cu talie de viespe si domni care s-au trezit pusi la dieta tocmai la varsta cand credeau ca burta de bere nu se mai pune la socoteala.  Nu puteam sa ma compromit la asa o selecta adunare cu acelasi piept de pui la gratar ori file de peste la aburi pe care il mai pregatisem – in astfel de situatii, repetitia nu e mama invatarii, ci sora buna a susotelii: ‘Ia uite, draga, s-a ramolit Zana, ca asta ne-a dat de mancare si data trecuta!’ Asa ca mi-am rascolit arhiva si am pus pe masa chiftelutele astea foarte light si suficient de aromate, ca sa indulceasca pilula amara a tuturor regimurilor de slabire.

Ingrediente

750g piept de pui dezosat

6 catei de usturoi, tocati

1 legatura de ceapa verde, tocata nu foarte marunt

1 lingurita frunze de cimbrisor verde tocat (eu tot smulg dintr-o tufa de lemon thyme, care rezista la orice temperatura, chiar si sub zapada)

1 bucata de radacina de ghimbir de circa 5 cm, curatata si data pe razatoare

sare, piper negru si sos Tabasco (sau fulgi de chili), dupa gust

Pentru sos:

1 ceasca sos de soia

1/2 ceasca mirin (otet de orez)

1 lingurita miere de albine

1 lingurita seminte de susan, putin prajite (atentie, se ard foarte usor)

Pune in robotul de bucatarie carnea de pui taiata in cuburi mari, ceapa verde, usturoiul, ghimbirul si cimbrisorul.  Asezoneaza.  Mixeaza pana cand obtii o tocatura nu foarte omogena.  La cantitatea asta de carne, e posibil sa trebuiasca sa faci operatiunea asta in doua transe.

Pune tocatura intr-un castron.

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius,  pe grill.  Pregateste o tava care merge la cuptor, acoperita cu hartie de copt.  Umezeste-ti mainile cu putina apa si formeaza chiftelute cam cat o minge de golf. Aseaza-le in tava, usor distantate.

Pune tava la cuptor, la circa 10cm de grill.  Coace cam 15 minute, pana cand chiftelele sunt rumenite frumos. Nu depasi cu mult timpul, ca sa nu se usuce prea tare.  Intre timp, pregateste sosul, amestecand intr-un castron toate ingredientele.

Serveste, cum am facut eu, cu orez salbatic fiert cu turmeric si o mare salata verde.  Iti vei asigura gratitudinea vesnica a tuturor masenilor aflati in momente de grea incercare nutritionala.

Somon crud – doua variatiuni pe aceeasi tema

Ce pot face doua maini dibace cu o bucata de file de somon proaspat? Multe.  Si daca este posibil ca Ana sa aiba mere, este absolut sigur ca Zana avea aseara o portie de peste crud.  O portie nu prea mare, cam de 2 persoane.  Totul a inceput cu o solicitare de sashimi, aparuta in timpul unei reprize de cumparaturi la supermarket.  Pe drumul de costisa, ce ducea spre casa, Zana realiza ca ea personal nu are chef de sashimi, ci de un tartar de somon.  Asa ca isi sufleca manecile fermecate si pregati cele de mai jos.

Ingrediente

250 – 300g file de somon proaspat

Pentru sashimi

1 cutit foarte ascutit

wasabi

ghimbir murat

sos de soia + mirin (otet de orez) dupa gust

Pentru tartar de somon

acelasi cutit foarte bine ascutit

cateva felioare de ghimbir crud, tocate marunt

1 salota mica, tocata marunt

1 lingurita cu varf de capere

putin patrunjel proaspat, tocat

suc de lamaie

cateva picaturi de sos tabasco

sare de mare si piper negru, proaspat macinat

Inainte de toate, pune bucata de somon cam 25 minute la congelator – va fi mult mai usor de tocat si feliat. Scoate somonul din congelator si curata-l de piele, cu multa grija si cu cutitul cel bun.

Din portiunea mai groasa, taie cateva bucati pentru sashimi, apoi transeaza fiecare bucata in fasii subtirele, pe care le asezi frumos pe farfurie.  Serveste cu wasabi, ghimbir murat si cu un amestec de sos de soia si mirin (mie imi place mai acrisor, insa fiecare o poate lua pe gustate).

Toaca restul de file (cam 150g/portie) cat de marunt posibil, din cutit.  Adauga ghimbirul, salota, caperele si patrunjelul si amesteca foarte bine.  Potriveste, dupa gust, cu suc de lamaie (sau lime, daca ai), cateva picaturi de tabasco, sare si piper negru. Sucul de lamaie e cel mai important – el are rolul de a ‘coace’ carnea de somon  la moment, datorita acidului citric. Amesteca din nou, cu sarguinta.

Pentru prezentare, tartarul poate fi pus in boluri mici sau, pe o farfurie, intr-un inel cilindric din metal (special pentru astfel de operatiuni).  Dupa ce ai indesat bine tartarul in inel, da-l la frigider pentru vreo 10 minute – asta te va ajuta sa indepartezi inelul metalic cu usurinta.  Ridica cu grija inelul, scuturand usor, pentru a desprinde compozitia de peretii acestuia.  Vei capata un ‘turn’ frumos si decorativ.  Presara cateva fire de arpagic verde tocat, garniseste (daca vrei) cu felii de lamaie / lime si/sau cu frunze de salata.  Gata! Ai un hors d’oeuvre foarte prezentabil, perfect pentru mesele de sarbatoare.

Cea mai scurta supa: miso

Noi eram indragostiti de ea de ceva vreme, o tot comandam impreuna cu sushi in serile de vineri in care nu prea imi venea sa gatesc.  Intre timp, ne-am mai desteptat si am inceput sa o fabricam acasa.  Are un gust special, nu place tuturor, insa pare a fi una dintre cele mai hranitoare supe de pe planeta asta mica si albastra.

Pasta miso este obtinuta prin fermentarea boabelor de soia impreuna cu sare si o ciuperca numita kojikin.  Zeama dashi , la mama ei japoneza, se face cu peste, alge si ciuperci shiitake.  In Europa, e vorba deseori de apa, supa clara de legume sau de pui. Cat despre ingredientele solide, ele trebuie sa reflecte, conform traditiei, anotimpurile si se impart in ingrediente care plutesc si ingrediente care se duc la fundul bolului.  Dintre cele care plutesc: bucati de alge, ceapa verde si tofu.  Cele care se duc la fund pot fi felii de cartof, bucati de peste, creveti.

Putin si despre partea nutritiva: desi contine mult sodiu, supa miso este bogata in fibre si proteine, vitamina K si riboflavina, minerale si cantitati serioase de acizi grasi omega-3 si omega-6.  Protejeaza impotriva cancerului de san, creste imunitatea si nivelul de energie, intareste sistemul osos si vascular.

Originara din China, unde a debutat  sub chipul condimentului hisio, cam cu 800 de ani inainte de Cristos, miso a ajuns in Japonia datorita calugarilor budisti.  Din dieta acestora, a trecut in cea a samurailor, care – se pare – ii adaugau o tzara de alcool si o beau la micul dejun.  Asa cum fac majoritatea japonezilor din zilele noastre (fara adaosul de alcool, bineinteles).

Ingrediente

1 plic de pasta pentru supa miso (de la ki-life, amzei)

cateva bucati de alge kombu (optional)

cozile de la 3 fire de ceapa verde

125g tofu, taiat cubulete

750 ml apa sau supa limpede de pui/legume

Eu am pregatit varianta ‘clasica’, simpla, insa mai poti adauga:

– o mana de ciuperci shiitake rehidratate si taiate feliute sau cateva ciuperci champignon feliate

– creveti decorticati, stridii, midii sau bucati de peste alb, fara oase

– cubulete de morcov si/sau dovlecel (pentru varianta coreeana), chiar si varfuri de sparanghel

-un strop de sos soia si/sau mirin (otet de orez), dupa gust.

Pune apa la fiert intr-o oala.  Cand da in clocot, adauga algele kombu rupte in bucatele si lasa-le sa fiarba, la foc mic, cateva minute.  Cu focul la minim (supa miso nu trebuie sa clocoteasca, i se strica gustul si aspectul), adauga pasta miso si cuburile de tofu.  Lasa pe plita inca 1 – 2 minute, amestecand continuu.  Ia de pe foc, adauga cozile de ceapa tocate.  Gata! Nu v-am spus ca e cea mai scurta supa?