Supa de varza hot & sour

Asa cum spune o recenta reclama TV: cum poti sa transformi clipele speciale in momente de neuitat? Cu o supa de varza! Asta mai ales daca in frigider si prin camara ai doar o varza mica si pricajita si niste morcovi in stare similara.

Ingrediente

1 lingura ulei de floarea soarelui

1 ceapa mica, tocata – bine, bine, aveam si o ceapa mica…

1 varza mica (de marimea unui grapefruit) – tocata fin

2 morcovi, curatati si taiati in bucatele

1 cutile de 400ml pulpa de rosii

6 cani cu apa

1/4 cana sos de soia dulce (eu am gasit la megaimage – daca nu, niste sos tamari e la fel de bun)

1/3 cana mirin (otet de orez)

1 lingurita fulgi de chili

sare si muuuult piper negru proaspat macinat

Incinge uleiul intr-o oala, la foc mediu. Adauga ceapa si caleste-o pana cand devine translucida.  Pune in oala varza, morcovii, apa, pulpa de rosii si amesteca bine.  Optional, ai putea aduaga si niste tofu taiat in cubulete.  Asezoneaza cu sosul soia/tamari, otetul de orez, fulgii de chili si potriveste de sare.  Lasa sa fiarba la foc mic timp de vreo 20 minute, pana cand legumele sunt patrunse.  Serveste fierbinte, cu o multime de piper negru rasnit deasupra.  E de post, e economica, n-are calorii. Ce mai vreti ?! 🙂

 

In mare viteza: sashimi de ton

Nu stiu daca mi s-a simtit lipsa ori nu pe-aici – mie imi pare tare rau ca nu mai apuc sa respir ca lumea in fata laptop-ului, asternand retete.  Da’ lasa, ca rasare iar soarele si pe potecuta noastra!

Chiar si gatitul de pe acasa s-a subtiat, devenind de-a dreptul anemic, spre nemultumirea profunda a cetatenilor care mananca la cantina Zanei.  Dupa niste aluzii subtiri la inanitie si deficit de substante nutritive, am scos cutitul (cel drept, cam neascutit in ultima vreme) si – harsht, harsht! – am executat un sashimi din file de ton, cu sos de soia si mirin, ghimbir murat si wasabi.

N-am ce mare reteta sa pun aici, totul se face la inspiratie si iuteala si se mananca la fel.  Tonul e crud si feliat, sosul de soia se combina cu mirin (otet de orez), iar wasabi-ul si ghimbir-ul murat se adauga dupa rezistenta la iuteli.  Singura mea recomandare speciala: luati de puneti fileul de ton fo’ douazeci de mine in congelator inainte de a-l taia felioare subtiri cu cel mai ascutit cutit al casei.  See you soon with another cartoon!  Probably not a Japanese one.

Zi de peste

Ziua asta, de weekend trecut, a inceput in coada de peste. Cand mi-am deschis mailul, am constatat ca imi scrisesera atat Hosni Mubarak, cat si fata lui Gaddafi. Amandoi ma rugau sa ii ajut cu niste transferuri de fonduri, acu’ ca ii arde la popou flacara revolutiei. Ce sa va spun, engleza lor e mult mai buna decat aia a dictatorilor africani care mi s-au mai adresat in trecut – am fost impresionata placut.  Mubarak saracu’ se plangea ca mai calca diversi pe cateterul lui cu oxigen si nu stie cat o mai poate duce asa. Fata lui Muammar, in schimb, panicoasa ca toate femeile…avea un ton imperios, ca sa nu zic isteric. Le-am recomandat amandorura sa ii scrie lui Nati Meir si mi-am vazut de ale mele.

‘Ale mele’ fiind cele trei feluri de mancare, pentru musafirii care veneau sa pranzeasca cu noi.  Pentru a le compune, a trebuit sa ies la cumparaturi in orasul natal.  Cu ocazia asta, s-a nascut o dilema pe care ma grabesc sa v-o impartasesc, ca sa nu ma tina treaza noaptea: semnele alea de pe anumite trotuare (cum ca pe respectivele trotuare pot circula la gramada atat pedestrasii cat si biciclistii) erau ele imperios necesare? Nu stiau ei, biciclistii si pedestrasii, sa se fereasca unii de altii in absenta sus-numitelor semne?  Nu era mai bine sa se foloseasca vopseaua alba consumata astfel pentru a trasa liniile absente/sterse/aproape invizibile dintre benzile carosabilului? Intreb si eu.

In final, iata ca ajungem si la capul, corpul si alte parti anatomice ale pestelui, in sensul lui culinar.  Pentru pranzul cu pricina, am executat: 1.  sashimi din file de ton, cu sos din mirin si soia, plus wasabi si ghimbir murat; 2. creveti uriasi de Spania, trasi la tigaie cu unt, usturoi si verdeata; 3.  dorada si biban de mare cu sos de portocale, vin alb si fenicul.  Pe primele doua nu am mai apucat sa le pozez, caci s-a nascut o mica imbranceala in momentul in care le-am pus pe masa.  Despre al treilea, pe larg in continuare.

Ingrediente

3 dorade mici, curatate

2 bibani de mare, mici, da’ mai lungi si la fel de curatati 🙂

4 radacini de fenicul, curatate si taiate feliute

1 ceapa alba mare, taiata feliute

putin ulei (amestec de masline si floarea-soarelui)

Pentru sos:

1/2 pahar suc de portocale

1/2 pahar vin alb sec

sare, piper negru

motzul verde al radacinilor de fenicul, tocat marunt

1 ardei rosu nu prea iute, curatat de seminte si fibre si tocat

Preincalzeste cuptorul la 200 grade Celsius.

Intr-un castron, amesteca bine toate ingredientele pentru sos.

Unge tava mare a cuptorului cu amestecul de ulei.  Presara pe fundul tavii cam trei sferturi din cantitatea de fenicul si ceapa, ca sa faci un fel de ‘pat’ pentru peste.

Cresteaza pestii pe ambele parti. Sareaza-i si pipereaza-i dupa gust, pe dinafara si pe dinauntru.  Umple-i cu restul de fenicul amestecat cu ceapa si aseaza-i frumos in tava.  Toarna deasupra sosul din castron si da la copt pentru vreo jumatate de ora, cu tava asezata la mijlocul cuptorului.

Unge din cand in cand pestii cu sosul din tava.  Stii ca sunt gata atunci cand aripioara dorsala se desprinde usor atunci cand tragi de ea.  Daca vrei sa fie usor rumeni, trece cuptorul pe grill in ultimele zece minute. Gata! Pune pe masa alaturi de niste cartofi fierti, cu unt si patrunjel verde si /sau o mare salata. Asta a fost ziua cand am gatit si am mancat pestii!