Category Archives: Romanomalia

Pilula e amara

Nu stiu cum se potrivi, insa ma pregateam sa inghit vreo 3 pastile de digestie + 2 suplimente cu vitamine chiar in momentul in care am inceput sa citesc acest articol, ‘Deadly Medicine’ din Vanity Fair.  Cum am dat de cuvintele ‘Iasi’, ‘Romania’, ‘studii clinice’ am dat inainte cu cititu’ si le-am lasat naibii de pilule.

Si am citit si am tot citit, pana m-a luat ameteala.  In parte din cauza continutului si in parte pentru ca (iar) am uitat sa imi pun bicicletele adecvate pe nas.  Ca suntem intr-o tara bananiera, in care – vorba astora de la Vanity Fair – ‘conflict of interests’ rimeaza cu ‘business as usual’ nu m-am mirat.  Nici faptul ca suntem cam pe locul al patrulea in lume – dupa China, India si Rusia la productia de cobai pentru testarea de medicamente noi (si imprevizibile in efectele lor secundare si adverse) nu m-a lasat masca.  Insa tabloul general, cel in care suntem indopati cu tratamente ale caror urmari sunt foarte vag puse la punct, mi-a taiat brusc cheful sa ma mai vitaminizez.  Iar partea cea mai cretina e cea legata de copii – nici pe astia nu ii puteti ierta, frati si surori de la multinationalele farmaceutice?

Photo: Selva

 


Anunțuri

A Romanian Christmas story

A fost odata ca niciodata o femeie.  Am putea (pentru o lejera tusa de poveste populara) sa ii spunem cucoana, din cauza celor cateva zeci de fire de par alb de la tample, alunitei de pe obrazul drept si taliei usor ingrosate.  Am mai putea nota ca a noastra cucoana avea un nas impresionant si ceva riduri, insa asta nu are absolut nicio legatura cu povestea noastra.

Cucoana, ca toate cucoanele – matura, echilibrata, rezonabil de rationala.  Intr-o zi, pe cand isi facea lista de cumparaturi a saptamanii, cocoana  – satula de stat in casa intr-o o zi cenusie si ploioasa, lua o decizie pe care avea sa o regrete amarnic.  Se cauta prin poseta, observa ca detine fondurile necesare, stinse luminile, incuie usile si pleca la mall.  Cucoana stia – asa cum ii spusese o prietena – ca, la poporul roman, ajunul de sarbatoare este echivalent cu sfarsitul lumii.  Era, deci, prevenita ca se va lasa cu oarecare joc subtil de glezne si draci.  Insa nici lunga sa experienta in cumparaturi si nici firea usor anxioasa nu ar fi putut sa o pregateasca pentru privelistea ce i se infatisa.

Inca din parcare, lucrurile erau grave.  Parcase lumea ca la Pompei, la 10 secunde dupa eruptia vulcanului: pe trotuare, pe iarba cea festelita, pe sus, pe jos, de-a latul, de-a lungul si de-a diagonala.  In spatiile nanometrice dintre masini, carucioare de supermarket, brazi tarati pe caldaram, copii pierduti – cu mucii de-o palma sub nas, babe dezorientate si cersetori orientati.

Cucoana, ce sa dreaga, ca nu mai era chip de a da inapoi? Dadu si ea cum putu, cu fata, cu laterala, cu pumnu’ in bordu’ masinii, dadu si vreo 50 de ture, pana cand reusi o parcare din 5417,12 miscari, intre un Matiz obraznic, portocaliu si un Cayenne alb nouveau riche, cu multe cruci atarnate de oglinda retrovizoare.  Patrunsa de fiorul crestinesc, cucoana isi facu de trei ori semnul sfant, isi atarna poseta en bandouliere (dupa ce indesase in ea sacosele de rezerva), trase adanc aer in pieptu-i generos si porni la asalt!

Era echipata de razbel: haine bune de tavaleala, atent stratificate, astfel incat sa permita adaptarea imediata la orice fel de temperaturi – inalte, in zonele de langa brutarie si joase, langa frigiderele cu congelate.  Avea la ea ochelarii ‘de aproape’, pentru citit preturile si ochelarii de distanta, pentru a evalua care e casa de marcat cu cea mai scurta coada.  Avea bateria telefonului 100% incarcata, ca sa poata suna dupa ajutor, in caz ca i se facea rau la inghesuiala.

Odata absorbita prin usile malefic fasaitoare ale mall-ului, cucoana isi dadu seama de grava ei eroare.  Aglomeratie, inghesuiala, isterie  – toate pareau eufemisme rozalii, plutind deasupra armaghedonului in plina desfasurare. Pana si fufele-veterane de mall, cu colantii lor negri si cizmele albe peste genunchi, aveau o figura dezorientata.  Aproape de intrare, trona un brad imens, cu un podium si un fotoliu matlasat, pregatit pentru Mosu’.  Pe fotoliu, un superb exemplar de manelaris cocalarus (subspecia cu ciocate) se lafaia sub blitzul admirativ al iubitei.

Cucoana avansa, in ciuda vicisitudinilor atat de evidente.  Nu o impiedicara nici cozile alene si indelung serpuind, nici zecile de colinde denaturate care ii agresau auzul si nici unicul carucior de cumparaturi disponibil, cu doar 3 roti.  Nu o descurajara nici promoteritele costumate in spiridusi cu pantofi urati de sport si nici matracucele transpirate, care se incaierau pentru niste chiloti la reducere.  Nu facu cale intoarsa nici la vederea femeii cu caciula ruseasca din vulpe polara si nici simtind, cu lacrimi in ochi, lovitura la turloaie pe care i-o aplica un alt carucior, aflat in deriva. Icni, schiopata si inainta, precum alte eroine ale mult incercatului sau neam: Ana Ipatescu, Ecaterina Teodoroiu ori Ana lui Manole. Iara pe cucoana/Nici c-o inturna!/ Ea mereu venea,/Pe drum sovaia/ Si s-apropia/Si, amar de ea,/ Iata c-agiungea!

Si nici macar nu avea la ea pieptanul, peria ori oglinda, ca sa se salveze de gloata de zombies inarmati cu carti de credit.  Chiar si asa, tarand dupa ea pretioasa-i prada, cucoana reusi, single-handed-and-three-wheeled, sa isi gaseasca masina in labirintul parcarii si sa isi incarce portbagajul.

Se aseza la volan si isi aprinse o tigara. Pe cand tragea in piept cu nesat primul fum delicios de otravitor, cucoana isi auzi telefonul sunand.  Era fecioru-su, cu urmatoarea fraza pe buze: ‘Auzi, mami, daca tot esti la cumparaturi, ia si tu ceva si noteaza, ca mi s-au terminant: pasta de dinti, gelul de dus, deodorantul …’. Cucoana ridica ochii, dezolata, descurajata, deprimata.  De pe un poster imens, un Mos Craciun hipertensiv, supraponderal si dependent de cola, o privea cu o sticlire perversa in ochi.

Photo: stilleben

Si azi a fost o zi

Si azi a fost o zi.  Dupa ce am incalzit masina o eternitate, ca sa pot sa deveni participant activ si disciplinat la trafic, am luat-o teleap-teleap spre centrul splendidei noastre urbe.  M-am minunat din mers de iarba impietrita in gheata si de copacii-candelabru.  Pentru o clipa, respiratia mi s-a oprit, revazand o masina pe care scria asa:  ‘ SCORSEZE SECURITY’.  Nici macar za spectachiular frizing rein nu a avut un asemenea efect asupra mea.

Orele pranzului s-au apropiat pervers, ca pe Targu Ocna, si m-au adus fata in fata cu un CV publicat pe un mare site de slujbe.  La intrebarea inteligenta ‘Descrieti compania ideala in care ati dori sa lucrati?, o tanara a scris : ‘Mi-as dori sa lucrez intr-un mediu ambient.’ Punct. Nimic altceva.  Am pus pixul jos, mi-am luat paltonul din cuier si am plecat la coafor.  Ce altceva as fi putut face, spuneti si voi…

Intre un masaj pe creier si zgomotul linistitor al uscatorului de par, credeam ca voi fi in siguranta.  Niet! Ridicand, cu un gest fatal, o revista despre tot felul de produse de lux, am citit asta:‘ Lichiorul Chambord a fost descoperit la 1675 de regele Louis al XVII-lea’. Musica, maestro! Ca eu nu mai am cuvinte.

 

of…of…of…ofertant, ofertat?!?!!!!

JustGiveMeTheDamnKnife - by ginnfizz, 337x500 pxGata, nu mai rezist!!!! Daca veti citi de Zana prin ziare, cum ca a sarit la beregata vreunuia, macar sa stiti de ce.  Daca mai aud inventia asta cu ‘propunerea ofertanta’ sau aia cu ‘Xulica a fost ofertat de nu stiu care post de televiziune/echipa de fotbal/firma’ , o sa fac foarte urat. Sa nu ziceti ca nu v-am prevenit.  Sa luati repede cutitele din jurul meu! 🙂 🙂 🙂

Photo:ginnfizz

Saracu’Dracula! sau ‘De ce crede turismul romanesc ca toti strainii sunt idioti?’

Nu e moment mai potrivit decat Halloweenu’ pentru ca presa straineza sa se intereseze de Dracula.  Mi se pare normal, previzibil.  Turismul romanesc, pentru care iarna nu e ca vara, isi mentine starea de perpetua stupoare kitschioasa in legatura cu subiectul.  De-asta, tot ce obtinem este un articol precum acesta, aparut peste weekend in ‘The Guardian’.

In loc sa construim o strategie, un intinerariu, care sa reflecte in mod inteligent the two sides of the story, cu niscaiva bun gust, bun simt  si o doza sanatoasa de umor, ne punem  – din nou – poalele nationaliste in cap si impachetam totul in termopan si neon,  in speranta ca nu se vor vedea nici craterele din asfalt si nici lipsa de interes (ca de interese nu ducem lipsa).

Scena descrisa in articol, cu cosciugul de la Hotelul Dracula, spune tot ce ar fi de spus si ma face sa ma bucur  (daca de bucurie poate fi vorba intr-o situatie ca asta) ca proiectul Dracula Park s-a soldat cu un costisitor avort provocat.  Turismul romanesc crede ca toti strainii sunt niste idioti semianalfabeti, a caror singura dorinta este sa se faca manga cu palinca indoita cu apa, sa devoreze fara comentariu carnati vechi si zgarciuri cartonate, in timp ce stau pe lavite cu blanuri pline de molii si asculta o gurista cu ie de nylon decoltata pana la buric.

Din pacate, chiar daca ‘traseul Dracula’ s-ar da de trei ori peste cap si ar deveni memorabil si placut, ar mai ramane o suta de alte gauri, mult mai greu de astupat. Infrastructura anorexica, serviciile a contre coeur si a contre temps, dezolarea multora dintre orasele de provincie si incapatanarea lui ‘cine sunt astia, sa vina ei si sa ne invete ce sa facem?’ sunt doar cateva dintre ele.  Pai sa nu-l apuce pe saracu’ Dracula asa, o stenahorie si sa se mute  – cu canini si cu tzepe cu tot – pe litoralu’ bulgaresc?

 

Acolo unde se intampla mai mult decat ‘cornul si laptele’

Exista si asemenea locuri,  in care parintilor a inceput sa le pese cu adevarat ce si cum mananca la scoala copiii lor.  Si nici macar nu e nevoie sa vina si sa gateasca Jamie Oliver pentru cantina scolii.  E nevoie doar de putina atentie si interes pentru subiect.  Ah, am uitat, e nevoie ca mai intai sa existe o cantina in scoala respectiva.  Ma rog, in afara de cantina ar mai fi nevoie si de niste terenuri de sport ca lumea, poate si de niste profesori mai bine platiti.  Dar ce mai conteaza toate astea, cand purceaua educatiei romanesti e moarta in cotet?

Photo: chidorian

Telefonie extrem de fixa si internet extrem de mobil

Revin cu stiri de ultima ora! romtelecomu’ a ajuns, asta dupa ce i-am amenintat telefonic cu OPC-ul si cu reclamatii la directiunea lor.  Si cum se facu de ajunsera ei, ce imi spune solul romtelecom?

– Domnita draga, cred ca aveti o problema la modem.

-Si? zic eu, aflata la munca, asadar departe de locul actiunii.  Cum e asta ‘cred’? Nu puteti verifica cu laptopu’ dvs.?

– Nu, nu pot, ca mi-au spart masina si mi l-au furat.

– Pai, draga domnule, eu am intrebat la telefon daca e nevoie sa lasam un computer acasa ori ba si mi s-a spuns ca nuuu, au oamenii nostri laptop. Acum ce facem?

– Pai facem asa: va las eu modemu’ al nou acasa, plus carticica de instructiuni si il instalati dvs.

No comment, ca nu mai pot. Oricum, in curand asa o sa ajungem: