Tag Archives: criza

Raport de la loc de criza

Bine ca v-am gasit! M-am intors de la fata lu’ mama locului crizei.  And all seems to be well.

De intors ma intorsei, da’ sa va spun mai intai cum ma dusei.  Plecaram noi ca tot romanul diligent cu noaptea in cap, sa tot fi fost patru dimineata. Nu ajunseram prea departe, doar pana pe Soseaua Giurgiului.  Unde, pana sa depasim mirobolanta iesire pazita de doua fortaretze rrome, facuram ditamai pana.  Cica intr-o piatra de caldaram.  Si mai cica nu exista in Bucuresti (si nici pe traseul pana la frontiera de sud) vulcanizare ori service care sa functioneze la o asemenea ora.  Pana o facuram in singura balta noroioasa din zona.  Suruburile alea de la roata nu puturam sa le desfacem nici dupa ce ne bagaram sub masinoi (a se nota ca mi-am sacrificat in acest nobil scop frumoasa mea rogojina de plaja). Sunaram la ACR, sunaram la diversi cetateni avizati – nixam! Pana la urma sunaram un prieten, care suna  – la randul lui – un mecanic.  Care ne salva, dupa vreo doua ore pierdute in injuraturi si tigari fumate nervos.

Cum-necum, porniram.  Restul drumului, fara peripetii si fara radare bulgaresti.  Grecia, cum o stiti – nu va mai luati dupa tot ce vedeti la televizor.  Numa’ preturile crescura frumos, ca dupa ploaie, cu vreo 15%.  Nu dadea nimeni cu Molotoave, nu demonstra nimeni, liniste si pace.  Mancare grava, care mi-a adaugat un kil pe cantar fara sa simtz.

La intoarcere, drum oarecum pasnic.  Doar o mica surpriza din partea vecinilor bulgari, care uita sa te anunte ca au prelungit autostrada Lyulin cu vreo 20 km, de te trezesti la naiba in praznic, in nordul Sofiei si trebuie sa ocolesti tot orasul pe o centura intesata de echipaje de politie supraponderale.

Informatii interesante acumulate pe parcurs, din postura de copilot:
01.  Sensul giratoriu se numeste ‘vartelejka’ in limba bulgara; iar primarul bulgar este infratit cu primarul roman prin mult mai multe decat un simplu si delabrat pod al prieteniei.  Primarul bulgar a descoperit insemnatatea electorala a sensului giratoriu recent construit, pe care il anunta prin aprox. treizeci de placutze reflectorizante, cu vreo 5 km inainte.  Pacat ca nu i-au mai ramas bani si de bidinea + vopsea, pentru marcajele propiu-zise, din sensul giratoriu.  Astept cu nerabdare excursia in care voi constata ca primarul bulgar a descoperit bordurile si plantarea de flori si arbusti.  Ma voi simti ca acasa.
02.  In Bulgaria sunt mult mai multe terenuri agricole cultivate decat in Romania;
03. Berea nationala bulgareasca are o campanie publicitara simpatica – sloganul suna cam asa:’ Berea Icsulinski – reteaua de socializarea a Bulgariei de la 1883′
04. Taxa de pod de la Giurgiu te costa 6 euro pe partea romaneasca si 2 euro din sensul bulgaresc al actiunii. Daca aveti voi vreo explicatie logica, o astept!
Mi-am dat seama ca am ajuns acasa cu adevarat abia cand am vazut, citit si fotografiat anuntul de mai jos: ‘Avem si produse la 20, 25, 27, 30, 40, 45 lei!’ Cum ziceam, bine ca v-am gasit!

A Romanian Christmas story

A fost odata ca niciodata o femeie.  Am putea (pentru o lejera tusa de poveste populara) sa ii spunem cucoana, din cauza celor cateva zeci de fire de par alb de la tample, alunitei de pe obrazul drept si taliei usor ingrosate.  Am mai putea nota ca a noastra cucoana avea un nas impresionant si ceva riduri, insa asta nu are absolut nicio legatura cu povestea noastra.

Cucoana, ca toate cucoanele – matura, echilibrata, rezonabil de rationala.  Intr-o zi, pe cand isi facea lista de cumparaturi a saptamanii, cocoana  – satula de stat in casa intr-o o zi cenusie si ploioasa, lua o decizie pe care avea sa o regrete amarnic.  Se cauta prin poseta, observa ca detine fondurile necesare, stinse luminile, incuie usile si pleca la mall.  Cucoana stia – asa cum ii spusese o prietena – ca, la poporul roman, ajunul de sarbatoare este echivalent cu sfarsitul lumii.  Era, deci, prevenita ca se va lasa cu oarecare joc subtil de glezne si draci.  Insa nici lunga sa experienta in cumparaturi si nici firea usor anxioasa nu ar fi putut sa o pregateasca pentru privelistea ce i se infatisa.

Inca din parcare, lucrurile erau grave.  Parcase lumea ca la Pompei, la 10 secunde dupa eruptia vulcanului: pe trotuare, pe iarba cea festelita, pe sus, pe jos, de-a latul, de-a lungul si de-a diagonala.  In spatiile nanometrice dintre masini, carucioare de supermarket, brazi tarati pe caldaram, copii pierduti – cu mucii de-o palma sub nas, babe dezorientate si cersetori orientati.

Cucoana, ce sa dreaga, ca nu mai era chip de a da inapoi? Dadu si ea cum putu, cu fata, cu laterala, cu pumnu’ in bordu’ masinii, dadu si vreo 50 de ture, pana cand reusi o parcare din 5417,12 miscari, intre un Matiz obraznic, portocaliu si un Cayenne alb nouveau riche, cu multe cruci atarnate de oglinda retrovizoare.  Patrunsa de fiorul crestinesc, cucoana isi facu de trei ori semnul sfant, isi atarna poseta en bandouliere (dupa ce indesase in ea sacosele de rezerva), trase adanc aer in pieptu-i generos si porni la asalt!

Era echipata de razbel: haine bune de tavaleala, atent stratificate, astfel incat sa permita adaptarea imediata la orice fel de temperaturi – inalte, in zonele de langa brutarie si joase, langa frigiderele cu congelate.  Avea la ea ochelarii ‘de aproape’, pentru citit preturile si ochelarii de distanta, pentru a evalua care e casa de marcat cu cea mai scurta coada.  Avea bateria telefonului 100% incarcata, ca sa poata suna dupa ajutor, in caz ca i se facea rau la inghesuiala.

Odata absorbita prin usile malefic fasaitoare ale mall-ului, cucoana isi dadu seama de grava ei eroare.  Aglomeratie, inghesuiala, isterie  – toate pareau eufemisme rozalii, plutind deasupra armaghedonului in plina desfasurare. Pana si fufele-veterane de mall, cu colantii lor negri si cizmele albe peste genunchi, aveau o figura dezorientata.  Aproape de intrare, trona un brad imens, cu un podium si un fotoliu matlasat, pregatit pentru Mosu’.  Pe fotoliu, un superb exemplar de manelaris cocalarus (subspecia cu ciocate) se lafaia sub blitzul admirativ al iubitei.

Cucoana avansa, in ciuda vicisitudinilor atat de evidente.  Nu o impiedicara nici cozile alene si indelung serpuind, nici zecile de colinde denaturate care ii agresau auzul si nici unicul carucior de cumparaturi disponibil, cu doar 3 roti.  Nu o descurajara nici promoteritele costumate in spiridusi cu pantofi urati de sport si nici matracucele transpirate, care se incaierau pentru niste chiloti la reducere.  Nu facu cale intoarsa nici la vederea femeii cu caciula ruseasca din vulpe polara si nici simtind, cu lacrimi in ochi, lovitura la turloaie pe care i-o aplica un alt carucior, aflat in deriva. Icni, schiopata si inainta, precum alte eroine ale mult incercatului sau neam: Ana Ipatescu, Ecaterina Teodoroiu ori Ana lui Manole. Iara pe cucoana/Nici c-o inturna!/ Ea mereu venea,/Pe drum sovaia/ Si s-apropia/Si, amar de ea,/ Iata c-agiungea!

Si nici macar nu avea la ea pieptanul, peria ori oglinda, ca sa se salveze de gloata de zombies inarmati cu carti de credit.  Chiar si asa, tarand dupa ea pretioasa-i prada, cucoana reusi, single-handed-and-three-wheeled, sa isi gaseasca masina in labirintul parcarii si sa isi incarce portbagajul.

Se aseza la volan si isi aprinse o tigara. Pe cand tragea in piept cu nesat primul fum delicios de otravitor, cucoana isi auzi telefonul sunand.  Era fecioru-su, cu urmatoarea fraza pe buze: ‘Auzi, mami, daca tot esti la cumparaturi, ia si tu ceva si noteaza, ca mi s-au terminant: pasta de dinti, gelul de dus, deodorantul …’. Cucoana ridica ochii, dezolata, descurajata, deprimata.  De pe un poster imens, un Mos Craciun hipertensiv, supraponderal si dependent de cola, o privea cu o sticlire perversa in ochi.

Photo: stilleben

Va spun, nu e criza de idei!

La vreme de restriste economica, creierul omului incepe sa functioneze pe anumite frecvente alternative.  Foarte alternative.  Si gaseste el, omul asta, tot felul de solutii interesante (ca sa nu le zic debile, aiurite si chiar urate cu spume) pentru a-si rezolva problemele si a-si satisface nevoile si dorintele.  Singurii care fac exceptie de la aceasta regula sunt primarii din Romania, la care criza produce un efect paradoxal: atunci cumpara si instaleaza cele mai scumpe si inutile lucruri.

Sa revenim insa la omul crizat de rand, de pe intreg mapamondul si instalatiile lui abracadrabrante.

funny fixer uppers 3 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 5 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 9 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 11 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 15 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 25 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

funny fixer uppers 0 Its amazing how much people will think outside the box to save a buck (30 Photos)

Si nu se termina aici.  Daca vreti mai mult, mergeti pe thereifixedit.

Darurile grecilor

In chip de introducere

Penduland intre ‘of’-ul dupa o vacanta care pare sa nu mai vina si discutii indigeste despre criza greceasca, am rascolit prin multincercatul meu laptop si am gasit randurile de mai jos.  Au fost scrise atunci cand nici cu gandul nu gandeam la asa rasturnare de situatie.  Grecia mi se parea, la ora aceea, Edenul unui exil autoimpus.  Unul dintre motivele (secundare) pentru care astept cu nerabdare vacanta de anul asta este si curiozitatea de a vedea ce a mai lasat criza din obiceiurile grecesti, pe care le invidiam cu naivitate: siesta, programul aiuritor al magazinelor sau orele nonsalante si nesfarsite, petrecute in fata unei minuscule cescute de cafea.  Note de plata mai piperate si oficiale in taverne? Taximetristi care iti dau bon fara sa te injure putin in limba lui Nana Mouskouri?  Ce intamplari uluitoare ma asteapta?  Vom vedea.  Pana atunci, ‘remember Greece B.C. ‘(before crisis) 🙂

DARURILE GRECILOR

Cea mai recenta vacanta si un film revazut de curind la televizor m-au determinat sa pun pe hirtie cele ce urmeaza.  Vacanta s-a petrecut  – ca si in anii trecuti – in nordul Greciei, undeva prin Halkidiki.  Iar filmul –  “Politiki Kouzina” al lui Tassos Boulmetis – este un superb si melancolic poem despre dezradacinare, despartire si regasire, dragoste si, nu in ultimul rind, despre mincare.

Cu grecii, atunci cind vine vorba despre de-ale gurii, nu te joci.  Grecia este una dintre putinele tari europene unde marile retele fast food au esuat lamentabil si unde respectul pentru ingredientele locale si retetele traditionale este de nezdruncinat.  Motivul nu a fost goana dupa turisti, ci bogatia nemasurata a naturii pe aceste meleaguri si o mindrie nationala pe care noi, romanii, pare ca nu o mai intelegem sau o intelegem prost.

“Celula de baza” a gastronomiei elene – taverna – este, prin excelenta, o afacere de familie.  In bucatarie, bunici, mame si matusi mustacioase se agita in jurul oalelor si plitelor, tatal se scoala inainte de rasarit pentru a merge in port si in piata pentru aprovizionarea zilnica, in timp ce copiii si nepotii de sex masculin zboara de colo-colo, servind clientii.  Decorul e lipsit de pretentii: fetze de masa din hirtie, vesela simpla, mobilier solid.  Pe mese, in loc de aranjamente florale savante, stau ghivece cu busuioc sau cu menta.  Fiecare taverna pare a avea reteta proprie de salata de vinete – tocata mare, de mina,  amestecata uneori cu ardei copt, feta si un strop de usturoi, alteori cu rosii maruntite, ceapa si ulei de masline.  Caracatitele se zvinta in briza marii, asteptindu-si rindul, iar pe mese se tot aduna platouri si farfurii cu gustari: gavros, horta, dovlecei pane cu tzatziki, htipiti si boujourdi, salata de sfecla rosie cu skordalia.

Isi fac apoi aparitia calamarii umpluti cu brinza, midiile saganaki, pestii la gratar cu sos de lamiie sau ascunsi sub crusta de sare, crevetii, langustinele sau homarii la gratar.   Daca nu ai chef de ce iti ofera marea, nu ai decit sa dai o fuga la bucatarie si sa alegi ceva gatit la cuptor, din galantar: stifado de vitel, cu ceapa si sos dulceag-aromat, o portie zdravana de ardei sau rosii umplute, pastitsio sau musaca.  Stropesti totul cu berea locului (incearca Mythos, e excelenta) sau, de ce nu?, cu o sticla din cel mai popular si contradictoriu vin – retsina Malamatina, cu gustul lui rasinos si sticla inconfundabila.

La final, rasturnat aproape pe scaun, privesti marea – aflata intotdeauna undeva, prin apropiere si oftezi adinc, cu nedisimulata placere.    Patronul, cu un zimbet pe buze, iti ofera cadou “frutas ke gliko”, adica fructele si desertul:  ravani, baclavale sau dulceturi de casa.  Chiar daca undeva, prin Eneida lui Vergiliu, ti se recomanda sa te feresti de greci, mai ales atunci cind vin cu daruri, in aceasta situatie poti lasa precautia la o parte.  Ba mai mult decit atit, adauga la comanda si o cafea “eleniko metrio” (adica greceasca si potrivita de zahar).

Pe masura ce scriu, ma gindesc la Theodoros si ai sai de la “Corali Taverna”, la Dimitri de la “Stavros”, la Makis de la “Five Steps in the Sand” si la intreaga familie de la “Ta Vrahaghia” – de-a lungul timpului, acesti oameni ne-au devenit aproape prieteni.   Cu o bucatarie simpla, un décor in care Mediterana tine loc de fundal si un serviciu relaxat (insa eficient), tavernele mele preferate pot sta fara complexe alaturi de sofisticatul “The Squirrel” al lui Herve Pronzato de la Danai Beach, de exclusivistul “Milos Estiatorio” al lui Kostas Spiliadis sau de “Roof Garden” de la Sheraton Grande-Bretagne, cu incredibilele steak-uri ale chef-ului Filippo Abisso si panorama unica asupra  Atenei.

Vara trece repede si daca anul acesta nu reusiti sa dati o fuga pina in Grecia si sa verificati personal, atunci pastrati macar aceste rinduri ca un fel de antidepresiv natural in zilele reci de iarna.

Publicat in revista La Cucina.