Dupa icre, alt mizilic: am facut zacusca

Mie nu imi place sa fac zacusca, imi place sa o mananc la altii sau sa o cumpar.  Una la mana, mi se pare ca nici o zacusca nu e atat de buna pe cat era cea a bunicii mele.  Asadar,  orice iluzie ca as putea-o egala este spulberata din start.

Doi la mana, mi se pare un efort mult prea mare pentru cateva borcane pe care pradatorii casei nu le vor lasa macar sa isi traga sufletul cateva saptamani in camara.  Orice cantitate de zacusca as produce, ea nu va fi suficienta pentru a ajunge pana la Craciun.

Anul asta am mancat insa o zacusca exceptionala intr-o casa de oameni seriosi, care pregatesc conserve ca pentru un regiment.  Era picanta, densa, parfumata.  Mi s-a explicat ca secretul ar sta in coacera legumelor pe gratarul cu carbuni.  Am luat reteta, m-am dus in piata (la spartul targului, evident, cand preturile sunt deja prohibitive la vinete si gogosari) si am adus acasa toate cele necesare. Adica: vreo 3 kile de vinete, 3 kile de ardei rosii (cand mi-a spus taranca pretul gogosarilor, am simtit ca imi plesneste ceva si m-am reorientat), ceapa buna.  De rosii nici nu era cazul sa mai intreb, se vedea de la o posta ca sunt din alea anemice, de sera, asa ca am mers pe mana italienilor care le pun in conserva.

Va sa zica, la vinetele si ardeii copti pe gratar (va conjur sa stati pe frigul asta langa gratar, fara o tuica fiarta in mana) s-au adaugat cam juma de kil de ceapa taiata pestisori, vreo 6 catei de usturoi babani, juma de kil de ulei (ca nu ne place zacusca care inoata in ulei), 1 kil de pasata de rosii, sare, piper negru, boia iute, oregano si cimbru.  Toate condimentele dupa gustul si dupa gastrita fiecaruia, evident.  Important e ca zacusca sa fiarba indelung, la foc mic, pana e densa ca un fel de ciulama.

Au iesit 3 borcane mari si mai multe mici – acestea din urma sunt destinate consumului hapait si discret, cand stai ascuns dupa usa frigiderului si raspunzi ‘mmnimmica!’ atunci cand esti surprins si intrebat ce faci acolo.

Rezultatul a fost multumitor – eu personal i-as fi adaugat si vreo 2- 3 ardei iuti taiati marunt si as mai fi lasat-o sa scada o tzara, insa mi s-a dat peste maini.  Uitati-va bine la zacusca asta (atentie, celei din castron i-am pus eu un strop extra de ulei deasupra, ca sa nu se usuce in frigider), ca nu cred ca mai prindeti curand una de la Zana! 🙂

Scurta salata greceasca de caracatita

Iar a fost weekend, iar a fost pescarie.  In elanul meu de rascoala in congelator, am descoperit o caracatitzuca amarata si singurica.  Mi-a rasarit in minte faimoasa si extrem de gustoasa reteta a grecoaicei mele cu ochii verzi  – salata de caracatita.

Ingrediente

caracatita, curatata – cata poftesti, taiata in bucati potrivite

ulei de masline, otet, suc de lamaie, putina sare, piper, oregano grecesc

Pune caracatita taiata in bucati in oala sub presiune, fara apa si fara sa acoperi oala, la foc potrivit.  Lasa asa pret de vreo 10 – 15 minute, vei vedea cum caracatita isi lasa un sos rozaliu. Adauga putina apa, nici macar cat sa acoperi bucatile de caracatita.

Inchide oala si fierbe caracatita cam 20 minute.  Desfa, scurge de zeama si aseaza intr-un castron.  Toarna deasupra un sos facut din ulei, otet, suc de lamaie, piper negru – toate dupa gustul si fasonul tau personal.  Daca e nevoie, adauga putina sare.  Presara cu oregano uscat (daca ai din cel grecesc, cu parfumul sau aparte, cu atat mai bine).  Te asigur ca nu ai mancat in viata ta o caracatita mai frageda, mai gustoasa.  Nu e nevoie nici sa dai cu ea de pietre, nici sa o gatesti ore in sir pe plita ori sa o parpalesti pe gratar.  Iti trebuie doar caracatita congelata si o oala sub presiune.  Hai, pofta buna!

 

Mousaka Pie

Ca si in cazul placintei cu carne de miel, acest mousaka pie s-a nascut din nevoie.  Nevoia de a face ceva cu doua bucati de rasol alb de vitel, pe care le fiersesem intr-o supa si care se dovedisera de nemancat – chiar si dupa o ora si jumatate de fiert in oala sub presiune.  Erau uscate si atoase si nici macar cei mai carnivori membri ai familiei nu au manifestat vreo umbra de entuziasm in a le devora.

Asa ca, in lipsa vinetelor, am improvizat un fel de tarta mousaka, umpluta cu carne si acoperita cu un topping delicios de iaurt cu feta.

Ingrediente

1 portie de aluat fraged (megaimage), pe care l-am precopt asa cum fac pentru toate quiche-urile si tartele

750g rasol de vitel fiert

2 salote, tocate marunt

2 catei de usturoi, tocati marunt

2 oua

2 linguri pasta de rosii

2 linguri ketchup

sare, piper, scortisoara, oregano uscat

un pumn de patrunjel verde tocat

Pentru topping

1 iaurt mic

2 linguri smantana

1 ou

50g feta sfaramata

sare, piper, oregano uscat

Cat timp baza tartei era in cuptor, am amestecat bine, intr-un castron, carnea fiarta si data prin masina (sau maruntita in robotul de bucatarie), ouale, ceapa si usturoiul pe care le-am calit cateva minute in putin ulei, pasta de rosii, ketchupul si patrunjelul tocat.  Am asezonat tocatura cu sare, piper negru, 1/2 lingurita scortisoara si 2 lingurite oregano uscat.

Am umplut apoi baza de tarta cu tocatura.  Intr-un castron mic, am batut iaurtul cu smantana, oul, feta faramitata si am asezonat cu sare, piper si oregano uscat.  Am turnat toppingul deasupra tocaturii si am dat la cuptor cam 30 – 35 de minute, la 180 grade Celsius.

Ideea s-a dovedit un succes – singurul repros pe care l-as putea aduce retetei mele ar fi ca tocatura a fost putin seaca.  De aceea, data viitoare voi inlocui pasta de tomate cu niste pulpa de rosii din conserva, mai fluida.  In rest, s-a mancat toata, asa ca eu ma declar multumita.  Si decisa sa nu mai cumpar vreodata rasol alb de vitel, in speranta desarta ca il vom manca in supa…