Salata marocana de morcovi si portocale

Hai ca am reusit! Am pregatit salata asta de Revelion, am primit complimente pentru ea, insa pozele de atunci erau execrabile.  Asa ca mi-am promis sa recidivez, ca pot avea si niste imagini decente la postarea asta.

Stiam ca exista o multime de variante ale acestui sidedish marocan cu morcovi, portocale si stafide, insa in majoritatea retetelor, morcovii erau fierti sau trasi la tigaie.  Eu vroiam ceva proaspat, crocant, care sa mai reteze din caloriile si grasimile sarbatoresti.  Asa am decis sa incerc salata asta si nu regret niciun moment.

Ingrediente

5 morcovi mari, dati pe razatoare

1 pumn de stafide aurii

1 pumn de seminte de pin sau de migdale feliate

3 mandarine sau portocale, curatate de coaja, feliate, iar feliile taiate pe jumatate

2 linguri ulei de masline

2 linguri suc de portocale

1 lingura suc de lamaie

1 lingurita de miere

frunze de menta proaspata, tocate

1/2 lingurita cumin pulbere (chimion)

1/2 lingurita boia (eu am folosit din cea iute si afumata)

1 lingura apa de flori de portocal

sare, dupa gust

Pune stafidele la inmuiat in apa calduta, pentru 30 minute. Stoarce bine.

Rumeste in tigaie (atentie, caci se ard foarte usor), la foc mediu, semintele de pin sau migdalele feliate.  Da deoparte, sa se racoreasca.

Intr-un castron incapator, amesteca bine morcovii dati pe razatoare, feliile de portocala, semintele de pin, stafidele si menta tocata.

Intr-un bol, combina sucul de portocale, sucul de lamaie, apa de flori de portocal, uleiul de masline, cumin-ul, boiaua, sarea si mierea.

Toarna sosul peste salat, amesteca bine, acopera si pune la frigider cel putin o jumatate de ora inainte de a servi, pentru ca aromele sa aiba timp sa se combine.

Eu am servit salata asta alaturi de o friptura de vita in sos de vin, cu cartofi  natur.

P.S. Un mic secret, pentru ca feliile de portocala sa nu ajunga in salata cu tot cu pielita si fibrele albe si amarui.

1.  Taie un capac portocalei si aseaz-o pe un blat de lemn.

2.  Cu un cutit bine ascutit, taie coaja portocalei, pana la miez, de sus in jos.  Repeta pe tot conturul portocalei.  Acum ai tot miezul, fara pielita alba.  Tot ce a mai ramas este acea partea a pielitei dintre feliile de portocala.

3.  Taie cu cutitul in interiorul acestor membrane care delimiteaza feliile si vei obtine segmente zemoase si fragede 100% miez de portocala.

 

 

Ravani-ul grecoaicei

Zic:’Ia sa fac eu un ravani! Da’ nu tot pe ala de’l facui mai deunazi. Sa fiu eu fata desteapta si sa sun un prieten.’ Pun mana pe telefon. Sun. Imi raspunde E., grecoaica cu ochi verzi si cu motan negru, dat naibii, pe nume Sofoklis. Grecoaica, petrecareata, ce sa va spun – ca nu era nici ora 12 si era intr-un loc unde se auzeau lautari pe fundal.

Tip la ea:
– Alo!
– Alo, cine sunteti?
– Io sunt, draga, te sun cu o urgenta. As face un ravani si vreau reteta ta.
– Stai sa ti-o dau pe-aia de-o face soacra-mea.
Si-mi dicteaza o reteta telegrafica, cu mult gris, mult unt si multe oua.
Dupa ce inchid, stau eu si ma scarpin in crestet, ma tot uit la reteta si parca nu imi vine a crede. Nu tu faina, nu tu praf de copt, nu tu lapte. Mai sa fie, sa vezi ca grecoaica mi-a tras clapa, ca e secretoasa si nu vrea sa-si dea retetele oricui si in orice conditii. De-aia mi-a dat ravani-ul soacra-sii, ca sa o boscorodesc pe biata femeie, daca situatia devine critica.  Uite ce-mi dicta grecoaica:

Ingrediente

5 oua – galbenusuri separate de albusuri, albusurile batute spuma de-aia batz

1 pachet de unt, topit

400g gris fin

250g zahar

1 pumn de stafide si/sau 1 pumn de miez de nuca pisat mare (optional)

Sirop…

De sirop, mi- a zis ea ceva pe sub nas, da’ n-am inteles din motive de geamparale in the background, asa ca am facut si eu cum m-a taiat capul.

Va sa zica, mai intai faci siropul (dupa reteta de aici) si il lasi sa se racoreasca deoparte.

Preincalzesti cuptorul la 180 grade Celsius.

Intr-un castron, freci galbenusurile cu zaharul, pana cand amestecul e spumos si galben pal.  Adaugi apoi, pe rand, cand din untul topit, cand din gris.  La momentul asta, eu m-am cam panicat, caci amestecul devenea cand prea tare, cand prea moale, dupa caz.  Dupa primul val de panica, mi-am zis ‘a la guerre comme a la guerre’ si am purces cu amestecatul spumei de albus, incet-incet.  Mi-a mai venit inima la loc si am adaugat stafidele.

Am turnat in tava, Doamne-ajuta! si la copt, cam 30  -40 de minute, pana cand s-a rumenit.  De crescut, te previn ca nu va fi crescut mai mult de cativa centimetri. Insa nu te ingrijora (cum am facut eu), ca nu e grav. Am scos ravani-ul din cuptor, m-am uitat la el si el la mine.  Era cam sfrijit. Ca sa-l mai intremez, hai sa-i dau niste glucide, am turnat deasupra siropul si am pandit.  Si-a mai revenit, s-a mai umflat, cat sa nu ma faca de ras complet la musafiri.  L-am taiat in patrate si l-am pus pe masa.

Buuuun.  Vin ei musafirii, ajungem la desert, ma scuz eu in toate felurile ca e cam anemica prajitura, c-o fi, c-o pati.  Musafirii, politicosi, ce sa zica? Bucurosi le–om duce toate … Iau ei de politete cate o bucatica.  Nici nu o inghit bine pe aia, ca mai intind mana dupa inca una.  Ia uite ce ma iubesc prietenii, imi zic eu, cum se straduie dragutii de ei.  Cand au ajuns la a treia bucata, treaba a devenit suspecta, asa ca am intins si eu manutza sa incerc o firimitura.  Nene, mai sa-mi dea peste mana si alta nu!  Bine c-am incercat, ca altfel nu aflam cat de bun a fost ravani-ul asta.  Mic, mic da’ parfumos, siropos si untos de se topea in gura.  Saru-mana, kiria E., si petrecere frumoasa cu lautarii!

Revani sau ravani sau basbousa sau ma’mounia

Cam astea ar fi toate numele pe care le-am gasit pentru prajitura asta facuta cu gris si insiropata nevoie mare.  Cine a fost prin Grecia nu a putut sa o rateze – e un dulce atat de parfumat si de intens, incat te satura de desert pentru – hai sa fiu atenta ce scriu aici – cam 24 de ore, dupa recordul meu personal de 8 bucati infulecate fara pauza de respiratie.   Variantele de reteta sunt cel putin tot atatea ca si numele.  In aluat, unii pun nuca de cocos rasa, altii migdale.  In sirop, apa de trandafiri, apa de portocale sau scortisoara.  Am gasit chiar si varianta acoperita cu frisca si felii de fruncte, insa pana si eu sunt de acord ca asta e o tzara over the top.

Cat despre reteta mea personala, e un amestec al celor de mai sus, amestec generat numai si numai de incapatanarea mea proverbiala.  Mai intai, m-am incapatanat sa nu o sun pe E., buna prietena grecoaica, ca sa capat de la ea o reteta de incredere.  In al doilea rand, m-am incapatanat sa nu ma uit in camara INAINTE de a ma apuca de prajitura – altfel as fi constatat ca nu am migdale, ci doar nuci.  In al treilea, m-am incapatanat sa frec untul cu zaharul pret de jumatate de ora, ca sa iasa spumos si fluffy, asa cum citisem intr-o alta reteta.  Iar rezultatul a fost ca, la adaugarea laptelui rece, untul s-a separat si am avut mari emotii pana cand prajitura s-a copt si a putut fi gustata.  Pana la urma, se pare ca si incapatanarea renteaza – ravani-ul meu a iesit usor, nu exagerat de dulce si foarte parfumat.

Ingrediente

350g gris fin

250g unt la temperatura camerei

250 ml lapte, tot la temperatura camerei

200g zahar brun

120g miez de nuca macinat (aici puteti pune, asa cum scrie la carte, migdale macinate)

100g seminte de pin (optional)

50g faina alba

coaja rasa de la o portocala

4 oua

3 lingurite praf de copt

Pentru sirop

150g miere +150g zahar brun (sau 350g zahar brun)

300 ml apa

1 1/2 linguri apa de flori de portocal.

Mai intai, pregateste siropul – amesteca toate ingredientele intr-o craticioara si lasa sa fiarba, la foc mic, pret de 3 – 4 minute.

Intr-un castron, amesteca grisul, faina, praful de copt, nucile/migdalele macinate si semintele de pin.

Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.

In alt castron, freaca untul cu zaharul, pana se omogenizeaza (aici eu m-am incapatanat cam fara sens), apoi adauga pe rand ouale si in final laptele si coaja de portocala. Chiar daca patesti ce am patit eu – adica untul se taie – nu e mare bai. Pur si simplu, mi-am luat inima in dinti si am amestecat compozitia cu unt cu restul de ingredientele uscate din celalalt castron – fie ce-o fi!  Nu s-a intamplat nici o nenorocire, pentru ca faina si grisul au absorbit instantaneu zerul de la unt, iar compozitia finala a fost lisa si omogena.  Dupa ce am amestecat compozitiile din cele 2 castroane, am turnat aluatul intr-o forma dreptunghiulara (cam 25 X 35 cm) si am dat la cuptor pentru 40 de minute.  Va sa zica, pana cand suprafata a fost rumena, iar scobitoarea a iesit curata din prajitura.

De cum am scos-o de la cuptor, am taiat-o in romburi mititele si am insiropat-o cu tot siropul cel racorit.  Am lasat sa se imbibe zdravan cu asa bunatate parfumata, apoi am asezat bucatile pe tava si le-am impachetat gigea, ca mergeam sa vedem marea finala in deplasare.