Kisir: unul dintre motivele pentru care imi place Istanbulul

Unii ati vrut salata, altii trifle.  Asa ca m-am hotarat sa va servesc mai intai si mai intai cu kisir.  Ce-o mai fi si kisir-ul asta? Ei bine, este varianta turceasca a binecunoscutului tabbouleh sau mai putin cunoscutului eetch armenesc.  Asadar, o combinatie de bulgur, rosii, patrunjel si multe altele.

L-am mancat pentru prima data in Turnul Galatei, la o masa destul de protocolara si plicticoasa.  Va spun insa ca, din momentul in care l-am gustat, nu mi-a mai pasat nici de discutiile simandicoase si nici de spectacolul destul de kitschos, cu multe figuri executate din buric.  Singurul lucru care a mai contat in toata experienta asta a fost view-ul superb asupra Bosforului.

Kisir-ul este aromat, picant si racoritor, este excelent pe timp de vara, insa si in serile de iarna cand nu mai ai chef de comfort food hipercaloric. Vi-l recomand calduros!

Ingrediente (pentru cateva persoane)

1 cana de bulgur

1 lingura zdravana de pasta de rosii

1 – 1.5 lingurite pasta de ardei iuti rosii (dupa gust)

3 – 4 linguri ulei de masline

juma’ de cana de ceapa verde tocata

1 ceapa rosie potrivita, taiata pestisori

2 cani patrunjel verde proaspat, tocat

1 castravete mic, taiat cubulete

1 ardei iute verde, curatat de seminte si fibre si tocat (si mai mult, daca te tin baierele)

1 lingura sirop de rodie (din magazinele cu produse arabesti)

sucul unei jumatati de lamaie (si aici e chestiune de gust, eu am pus putin mai mult)

1 lingurita piper negru macinat

1 lingura menta uscata (eu am desfacut un pachetele de ceai de menta)

1/2 lingura chimion (cumin – nu ma mai satur de mirodenia asta!)

1 rosie maricica, taiata in cubulete

Pune bulgurul la inmuiat in apa rece, cel putin jumatate de ora.  Scurge-l bine si stoarce-l fie cu mana, fie pe hartie absorbanta.

Pune ceapa rosie taiata pestisori intr-un castron, presara cu sare si lasa sa stea tot pret de vreo jumatate de ora.  Spala sub jet de apa si scurge bine.

Amesteca pasta de rosii cu pasta de ardei iuti intr-un castron, adauga bulgurul scurs si amesteca bine.  Lasa vreo 10 – 15 minute.  Rasfira bulgurul cu furculita, apoi adauga-i piperul negru, cuminul, menta uscata, uleiul, siropul de rodie, ceapa rosie si sucul de lamaie.  Gusta si vezi daca mai trebuie lamaie – trebuie sa fie destul de acrisor.

Amesteca acum si ardeiul iute tocat, castravetele, rosia, ceapa verde si patrunjelul  – amesteca din nou. Serveste, daca vrei, pe frunze de salata verde, cu felii suplimentare de rosie.

Iar daca varianta mea de kisir ori poza mea cea tulbure nu va spune prea multe, puteti incerca si varianta asta, care vine de la taticul nostru, nenea Ottolenghi.

2 responses to “Kisir: unul dintre motivele pentru care imi place Istanbulul

  1. abia astept sa-l fac si sa-l gust: Istanbul cu gust kisir-esc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s