Spre Sinaia

Spre Sinaia, ar fi trebuit sa merg cu trenul de placere. Sa-mi pun fusta vert mousse si demibotinele de lac cu catarama si sa iau birja pana la gara.  Odata ajunsa, sa ma cazez la Hotel Regal, apoi sa ma duc tinta in parc, ca sa ascult muzica militara interpretand cadrilul ‘Les Petits Cochons’.

Din pacate, nu mai suntem in vremurile lui nenea Iancu, iar deplasarea mea in munti are scopuri mult mai meschine.  Orisicum, aventura incepe inca de la urcarea in vagonul de clasa I.  Geamantanul meu pare un elefant rosu, indesat cu greu in firava ‘plasa de bagaje’– nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca as fi plecat pentru vreo doua saptamani.  Probabil ca mi-as fi lasat papornitele pe coridor, ca refugiatii.

Trenul abia porneste si gata, suntem deja la Ploiesti Vest.  La trecerea galopanta a timpului contribuie si sporovaiala nestavilita a doamnei din fata mea.  Aflam cu totii ca dansa calatoreste spre Covasna, unde are bilet la tratament.  Acolo, mofetele sunt cardio-vasculare, spre deosebire de Baile Felix, unde ele sunt reumatismale.  Cu sufletul la gura, traversam episodul spitalizarii lui tataie (tatal onorabilei matroane), care a inghitit un fir de par de cal la varsta de 88 ani.  Abordam si alte probleme existentiale, cum ar fi balonarea acuta dupa ciorba de fasole si cresterea imunitatii, pe baza de patru catei de usturoi inghititi seara, inainte de culcare.  Dezbatem aspecte meteorologice si chestionam interventia divina in aparitia soarelui incepand cu gara din Campina.  Una peste alta, nici nu simtim cand trece timpul! Un deliciu.

De la Comarnic si pana la Sinaia, trenul avanseaza cu viteza de maximum 2 kilometri pe ora. La fel de lent trece si timpul – doamna balneara e mai retinuta si avem vreme berechet sa interactionam pe tonuri ridicate cu cersetorul olog care deschide in cateva randuri usa compartimentului.  Interventia vanzatorului de integrame si reviste Cosmopolitan este salvatoare.

Gara din Sinaia se apropie pe nesimtite.  Pe nesimtite la propriu, intrucat nici un semn nu o prevesteste – nu se zareste nici un fel de peron.  De fapt, nici nu exista vreun peron si suntem nevoite sa ne aruncam din tren, cu tot cu bagaje, pe fasia de pietris lata de vreun metru, care desparte cele doua randuri de sine. Dupa ce, mai devreme, trenul nostru adastase un sfert de ceas la Campina, la Sinaia se razgandeste  si se smulge din gara dupa circa 40 de secunde – pe ceas!  In stanga noastra, rapidul care ne adusese de la Bucuresti isi anunta plecarea, in timp ce imediat in dreapta, un alt rapid vajaie spre capitala.  Intre cele doua trenuri, pe poteca ingusta, un sir indian de calatori isi hurducane valizele pe pietroaie.  Mirosul de unsoare de osii si curentul trenurilor in miscare peste frizura mea de-acum compromisa ma face sa ma simt precum Anna Karenina.

Dupa cateva podete din scanduri si alte obstacole asemanatoare, ajungem pe peronul principal si, de acolo, in vechea cladire a garii.  Niste indivizi nebarbieriti ne propun o ‘cazare sexy’ pe care o ignoram.  Gandul imi zboara la pasagerii celebrului Orient Express, despre care stiu ca opreste si in Sinaia, pentru o scurta vizita.  Mi-i inchipui, debarcand legati la ochi in acest santier total.

Cateva minute cu taxiul si ajungem la hotel.  Trecand prin fata Pelesului, observ teava galbena de gaze, serpuind de-a lungul grilajului si facand volute in dreptul aleilor – sublim! Ne cazam la Economat, doua stele, administrat de RAPPS.  Pe-afara, e vopsit gardul – va sa zica, vechea si frumoasa cladire isi pastreaza ceva din tinuta de odinioara.  Inauntru, leopardul rage cat il tin plamanii: mocheta e roasa si patata, mobilierul vechi si cracanat.  Vasul de toaleta curge, fereastra din baie nu are nimic de ascuns privirilor din exterior, iar usa baii e de-a dreptul descompusa pe la colturi.  Nu-i nimic, e cald si afara incepe sa fulguie usor.  Se aude zgomotul unei caderi de apa si se intrezaresc – printre copaci – turlele Pelisorului.  Trist, dar suportabil.

Ziua trece repede, cu treburi multe si marunte si cu tigari fumate pe jumatate, in fata intrarii de la International.  Se apropie seara si, dupa o siesta rezonabila, ne pregatim de cina.  Cum suntem doua dame singure, nici vorba sa ne aventuram la Oppler in gradina ori catre o partida de placere improvizata (cu lautari cu tot) la cascada Urlatoarea.  Nuuuu, tot ce cautam este un restaurant prin apropierea Economatului, la distanta de batut cu piciorul, prin aerul rece si curat al noptii.  Receptionera saritoare ne recomanda Casa Vanatoreasca, la nici doua sute de metri, o sa vedeti dumneavoastra luminile pe dreapta.

Vedem luminile, intram.  Vedem si decorul obosit, cu lambriuri lacuite si trofee traforate si pirogravate la greu, plus atat de previzibilele blanuri de salbaticiuni de pe pereti.  Vedem si ospatarii, complet absorbiti de filmul de actiune de la ora zece.  Ei nu ne vad pe noi, pret de vreo zece minute. In final, o doamna in taior bleumarin corect, de organizatie RAPPS sector 5, ne aduce meniul.  Evident, urs, caprioara, mistret si organele lor interne.  Nimic neasteptat.  Un cuplu de tineri se tine de mana peste masa in celalalt colt al salii. La televizor, Tom Cruise isi salveaza copiii de la sfarsitul lumii si noi asteptam sa ni se ia comanda.  Blazarea de pe fata ospatarului care vine sa ne asculte doleantele este nepretuita, vorba lui mastercard.  De baut nu ne intreaba ce vrem, dar nu-i bai, macar putem fuma la caldurica.  Dupa cateva alte secvente de maxima tensiune cinematografica, omul revine cu farfuriile noastre, insa fara tacamuri.  In loc de tacamuri, ne anunta ca – daca vrem desert – ar trebui sa i-o spunem in fata, fara menajamente.  Si asta pentru ca bucatarul e din Ploiesti, face naveta si vrea sa plece si el acasa.

Din subsol se aud niste bufnituri teribile – probabil ca ursul-gunoier al cartierului nu e de acord cu termenii in care va deveni friptura la tava.  Mancam, bem (in final capatam si niste bere) si, cu ultimele puteri, ne veselim.  Friptura de caprioara e atoasa, cartofii taranesti sunt tocana, iar muschiuletul de porc e cotlet.  Noroc cu muraturile!  Papanasii sunt corecti, nota de plata adecvata.  Dupa o scurta imbranceala cu chelnerul, pe motive de rest si maruntis, o pornim ostenite spre culcus.  Fara trasuri la pas, dar cu ‘armonia apelor de munte si soaptelor padurii’ de jur imprejur, inspiram nostalgie si expiram dezamagire.

Sinaia zilelor noastre (parafrazandu-l pe nenea Iancu) se aseamana cu un stomac: te inghite plin de speranta si te scuipa satul de vilegiatura. Printre hoteluri alpine termopanate si dotate cu nume fistichii – ‘Arca lui Noe’ ori ‘Marea Neagra’, chioscuri mult prea multe, strazi in vesnica reparatie si artizanat ieftin la vedere si nu la pret, se pierd – excedate – padurea, vilele vechi si frumoase, muntii si castelul.

Astfel incat, la Bucuresti, in timp ce imi fac toaleta de culcare, sa pot exclama si eu:

– Ah, mamito! Turismul romanesc, ma-nnebunesc!

Photos: alexi1982, rachel-titiriga

24 responses to “Spre Sinaia

  1. frumos review.

    dar la sinaia se merge cu masina. nu cu sageata in care nu se fumeaza.

  2. ce frumos scrii tu, Zâno! Am fost şi eu acolo dar nu m-aş fi priceput aşa de bine să scriu ce-am văzut!
    Are dreptate Piticugras!😀

  3. Chiar că scrii fain! Mă și întreb cum de te-am ratat până acum. Mai trec pe aici.🙂

    • Zana Eficientei

      ne-am tot intersectat la cantina si prin alte locuri …ca-n viata… bine ca ne-am gasit pana la urma🙂

  4. Încăpățânarea mea de a nu mai călca pe Valea Prahovei se clatină…

    • Zana Eficientei

      ha! stai sa ma angajeze astia de la turism si vedeti voi … le scad PIBu’ bulgarilor la moment🙂🙂🙂

  5. sabor.del.chocolate

    Sunt intru totul de acord cu cele povestite!!! dar…despre cheia de la camera, ce cantareste aproape jumatate de Kg, ce zici?

  6. Am cetit si a fost un deliciu mon cher. Asa da!

  7. Din cite mi-amintesc eu, la Economat se minca atit de bine ca-ti venea sa ramii si pentru micul dejun, chiar daca erai acolo pentru prinz. Probabil ca bucatarul a plecat in Bulgaria🙂🙂🙂

  8. draga zana, frumoasa scriitura dar trista situatiunea sau statiunea…
    si cand te gandesti ca daca nu au idei ar putea evolua doar prin imitatie, privind peste gardul austriecilor, francezilor etc. cu putina vointa, putina vopsea, mai multa atentie la detalii, ah cate s-ar putea repune pe picioare…

    • Zana Eficientei

      exact! asta nu inteleg nici eu – nu se uita si ei la vecini? cat poate sa coste sa repari o buda ori sa vopsesti o usa? in fond si la urma urmei, tot o chestiune de educatie este si asta.

  9. ei, nu degeaba se spune „muntii nostri aur poarta noi cersim…”
    eu m-am molipsit de la fiumeu care da dovada, la 13ani, de un patriotism incurabil. nimic, nici macar o calatorie cu trenul care a durat vreo 14 ore, de la Constanta la Cluj, nici termopanele sau gunoialele stradale nu-l impiedica sa-si iubeasca tara, la modul declamat. de invatat…

  10. daa, ce vremuri! ce tineri eram si naivi, viata era frumoasa!

  11. Zana,nu m-asteptam din partea ta sa mergi cu trenul,mi-am dus copiii de 2 ori in viata cu asa misloc de transport,a fost nepretuita experienta,cand vine vorba de cazare sunt asa crispata incat se panicheaza cei de la receptie si daca nu-i ok stabilimentul imi spun: „stiti nu e cel mai potrivit loc pentru copii”.Atata noroc am si eu pe lume ,par mereu pierduta ,confuza incat le e mila sa ma excrocheze (batrana,beteaga si cu 3 copii minori,sunt o poezie).

    • Zana Eficientei

      m-am dus cu trenul pentru ca ma gandeam cu groaza la cautarea de locuri de parcare prin centrul orasului Sinaia, unde aveam treaba. din fericire, un suflet milostiv a venit si ne-a luat cu masina a doua zi! mie degeaba imi spuneau aia de la receptie ceva, ca nu gaseai nici unde sa arunci un ac in statiunea aia – era plin, pentru ca era congres de doctori.🙂 ha ha, asta cu batrana si beteaga mi-a placut. si pe copii i-ai invatat privirea aia miloaga, de catel flamand? al meu e specialist si acum, cand e major si vaccinat! obtine tot ce vrea, nu numai de la mine.

  12. noroc, zau, ca-i soare afara, ca ma deprimam😀. altfel, mi-a placut rau de tot cum povestit despre toata tarasenia! descrierea hotelului si a restaurantului fac toti banii :D!

    • Zana Eficientei

      trebuia sa o fac scrisoare deschisa catre stiu eu cine🙂 care se ocupa de turism fabulo-spiritual🙂

  13. ps: aoleu, avem si noi unu’ cu privire din asta. nu-i rezistam la nimic. tac-su mai incearca, eu am abandonat din start😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s