Category Archives: Etajera din baie

Pentru parfumuri, sulimanuri, alifii si potiuni fermecate.

Natura frumusetii, frumusetea naturala

Nu intamplator si nu dintr-o data, am inceput sa fiu interesata de produsele cosmetice inspirate si distilate din natura.  Imi place sa cred ca diversitatea naturii este suficienta pentru a ne oferi ajutor atunci cand este vorba despre sanatate si frumusete, mai ales daca stim sa ne folosim de acest ajutor in mod responsabil.

Asa cum am mai explorat, cu alte ocazii, game cosmetice construite pe extracte vegetale, o fac si astazi, cu produsele YonKa.

Insa, mai intai, cateva detalii ‘biografice’ despre YonKa.  Undeva prin anii ’50, o familie pasionata de botanica – familia Muhlethaler – a decis sa investigheze utilitatea plantelor de Provence in tratamentul unor simptome si afectiuni (dureri articulare, raceli, arsuri ale pielii).  Incet- incet, cu ajutorul unei echipe de chimisti si medici, au trecut ‘frontiera’ in domeniul aromo- si fitoterapiei, aplicate in infrumusetare.  O realizare importanta a fost ‘Quintessence’ – combinatie unica a 5 uleiuri esentiale mediteraneene (rozmarin, lavanda, muscata, cimbrisor si chiparos), care se afla in centrul gamei cosmetice YonKa.

Astazi, tratamentele si produsele profesionale YonKa sunt folosite in saloane de frumusete si spa-uri din intreaga lume.  Intre celebritatile care folosesc YonKa le putem aminti pe Angelina Jolie, Jennifer Lopez, Lucy Liu, Hillary Swank, Courtney Cox, Kylie Minogue sau Victoria Beckham.  

Ce am testat eu personal din gama YonKa? In primul rand, tratamentul Alpha Vital, cu acizi din fructe AHA si BHA, care netezesc si ilumineaza tenul.  De urmat o cura de cel putin 4 tratamente saptamanale, pentru un efect vizibil si spectaculos ( un singur tratament are doar efect de rehidratare, in timp de o astfel de cura transforma in mod evident tenul – e mai uniform, mai proaspat, mai plump si cu un grain de peau mai fin).  Pentru acasa, dupa tratament, neaparat Fruitelia, un fluid hidratant special, cu 2% AHA din extracte de fructe de padure, lamaie, artar, trestie de zahar, mimoza si galbenele sau panselute, in functie de tipul de ten.

Am mai facut o pasiune si pentru combinatia Advanced Optimizer Cream  & Serum, ambele bogate in peptide vegetale, cu efect anti-imbatranire.  Textura e usoara, ambele intra rapid in piele, mirosul e delicat si placut.  Madonna a trecut cele doua produse pe lista ei de preferinte, asa ca cine sunt eu sa spun altfel? :)

In final, o observatie de ordin practic: in cazul in care decideti sa faceti un tratament YonKa (fie el facial ori corporal), alegeti un interval orar din cursul dupa-amiezii.  Aromele bogate de plante, in special de lavanda, va vor declansa o dorinta irepresibila de va arunca instantaneu intr-un pat moale si proaspat asternut.

O istorie foarte personala a parfumurilor

E istoria mea si o gasiti aici.

Photo: Mickael Casol

Vreau parfum!

Cu rare exceptii, parfumurile mele preferate sunt proaspete, citrice.  Imi place sa incep dimineata cu un ‘punch’ acrisor si amarui si ma ingrozesc aromele dulcege, grele – tot ce pot face pentru ele este sa le gonesc spre seara, pulverizate anemic si arar peste matasuri si catifele.  Acum, ma aflu intr-o intersectie – in topul preferintelor mele de moment se afla trei parfumuri si va rog sa ma ajutati sa aleg intre ele.  Daca le stiti, daca le-ati incercat si aveti opinii ferme in privinta lor, trimiteti-mi cateva randuri care sa ma scoata din ‘ingrozitoarea’ trilema.

Hermes Eau de Pamplemousse Rose: infratit cu celebrul Eau D’Orange Verte si recentul Eau de Gentiane Blanche in colectia Colognes, Eau de Pamplemousse a fost creat de Jean-Claude Ellena si lansat in 2009.  Placerea olfactiva e instantanee: un val de grapefruit amarui si portocala rosie e avangarda, urmat de un miez de piper negru, lasand in urma o trena delicata de trandafir.  Compozitia e indrazneata si moderna, echilibristica ingredientelor e reusita.

Eau des Jardins de la Clarins: a aparut in acest an si face parte din linia de aromoterapie ‘Well Being’.  Uleiurile esentiale pe care le contine promit beneficii fitoterapeutice: o stare de spirit mai buna, o piele hidratata si un calm regesc.  Citricele (portocala, grapefruit, lamaie si bergamota) si plantele aromatice (trandafir salbatic, menta, dafin) sunt contrabalansate de cedrul pretios, patchouli si mosc.

Zeste & Musk de la MaxMara: recipientul e inconfundabil – conturul alungit, usor inconfortabil pentru cea care il foloseste (ca un fel de accent al fragilitatii) si bordura de panglica satinata, ivoire.  Zeste & Musk e luminos si optimist – bergamota si mandarina sunt imblanzite de  nucsoara, frezie si curmala si subliniate de piperul alb, cedru si mosc.

Spuneti si voi, cum sa ma decid? An-tan-te-dize-mane-pe…